SRI: Aproximativ 38.000 de atacuri cibernetice în România în perioada 12-13 august

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Sorin Sava, a declarat, joi, că România a fost în perioada 12-13 august ţinta a aproximativ 38.000 de atacuri cibernetice, anunţă Agerpres
Economica.net - J, 13 aug. 2015, 18:23
SRI: Aproximativ 38.000 de atacuri cibernetice în România în perioada 12-13 august

‘În intervalul 12-13 august anul curent au fost semnalate în România aproximativ 38.000 de astfel de alerte. Alerte care au fost materializate în urma recepţionării unor mesaje e-mail cu ataşamente maliţioase de tip ransomeware, ceea ce înseamnă criptare de date urmată de solicitarea unor recompense. SRI, în calitate de autoritate naţională în domeniul cyber intelligence, investighează toate atacurile cibernetice ce vizează infrastructurile critice, în special cele de interes naţional şi strategic şi furnizează beneficiarilor informaţiile necesare prevenirii, stopării şi limitării consecinţelor unor astfel de agresiuni cibernetice’, a afirmat Sava, pentru Digi 24.

El a arătat, însă, că nu numai România este ţintă a unor astfel de atacuri, ci şi alte state, inclusiv din spaţiul euro-atlantic.

‘Vorbind strict de România, este o ţintă a atacurilor cibernetice din partea entităţilor ostile. Fie că vorbim de actori statali sau non-statali, faptul e confirmat de miile de alerte zilnice care sunt recepţionate la nivelul senzorilor instalaţi în cadrul infrastructurilor critice naţionale din România şi nu numai. Vorbim de mii de atacuri zilnice’, a adăugat purtătorul de cuvânt al SRI.

Referindu-se la ce urmăresc atacatorii, Sava a arătat că sunt două situaţii, în funcţie de cine sunt aceştia.

‘Dacă este vorba de un actor statal, acesta poate urmări exfiltrarea de informaţii strategice despre un anumit stat, despre anumite instituţii din acest stat, pe scurt vorbim de spionaj cibernetic. Dacă vorbim de infractorii cibernetici care doresc şi urmăresc foloase financiare, aici lucrurile sunt mai simple (…). Orice infrastructură cibernetică, fie că privată, fie guvernamentală, dacă e afectată, poate aduce prejudicii majore atât cetăţenilor, cât şi entităţilor statale sau private’, a explicat oficialul SRI.

Te-ar mai putea interesa și
ANCOM: Furnizorii de servicii telefonice vor putea bloca apelurile din afara României, care afișează numere naționale false
ANCOM: Furnizorii de servicii telefonice vor putea bloca apelurile din afara României, care afișează numere naționale ...
Furnizorii de servicii de comunicaţii electronice care asigură legături de interconectare cu reţelele din afara teritoriului naţional vor putea bloca apelurile iniţiate din afara teritoriului......
Primul tren PESA pentru România a intrat în teste la Făurei FOTO – VIDEO
Primul tren PESA pentru România a intrat în teste la Făurei FOTO – VIDEO
Rama electrică regională PESA 655-5 (RE-R103) a început turul de forță al testelor statice și dinamice, la Centrul ...
Continental dă afară sute de oameni din fabricile din România
Continental dă afară sute de oameni din fabricile din România
Compania Continental Romînia va concedia în zilele următoare peste 850 de angajați din România. Vor fi dați afară ...
KFC deschide un restaurant nou în Pitești și ajunge astfel la 110 unități în România
KFC deschide un restaurant nou în Pitești și ajunge astfel la 110 unități în România
Sphera Franchise Group, liderul pieței de foodservice din România, continuă strategia de extindere națională prin deschiderea ...