SRI face o bază de pregătire în judeţul Giurgiu, cu circa 90 de milioane de lei, pentru gestionarea unor ameninţări teroriste simulate
SRI face o bază de de pregătire a structurilor de intervenţie ale instituţiei în domeniul pirotehnic, respectiv CBRNe (acronim pentru ameninţări chimice, biologice, radiologice, nucleare şi pirotehnice asociate), ca să asigure intervenţia rapidă şi eficientă în cazul producerii dezastrelor şi/sau situaţiilor de urgenţă în timpul executării misiunilor de intervenţie antiteroristă, contrateroristă, pirotehnică şi CBRN. În acest sens, SRI vrea să modernizeze şi să dezvolte un poligon specializat, existent din incinta sediului Serviciului Român de Informaţii din comuna Comana, sat Grădiştea, judeţul Giurgiu, care asigură toate condițiile specifice necesare operaționalizării unei baze de pregătire, se arată în motivarea emiterii HG nr. 395/2020, obţinute de Economica.net.
- Hotărârea de Guvern nr. 395/2020 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Dezvoltarea facilităților de pregătire necesară gestionării situațiilor de urgență în domeniul CBRNe, generate de acte de rea-voinţă” a fost publicată în Monitorul Oficial joi, 28 mai.
Baza de pregătire va păstra funcţiunea iniţială de poligon specializat, urmând să fie transformat – prin reconceptualizare şi tehnologizare – într-o bază de pregătire CBRNe integrată, care să faciliteze antrenamentele specifice forţelor participante, în condiţiile existenţei riscului CBRNe.
Baza de pregătire din judeţul Giurgiu va costa aproape 89 de milioane de lei, se face în trei ani şi este finanţată prin Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020, precum și de la bugetul de stat, prin bugetul Serviciului Român de Informații.
Baza de pregătire de aproape 90 de milioane de lei va avea:
1. poligon de antrenament CBRNe care va permite:
- efectuarea antrenamentelor de specialitate a efectivelor structurilor de intervenţie pirotehnică şi CBRNe;
- neutralizarea dispozitivelor explozive improvizate;
- analiza postexplozie a incidentelor şi postneutralizare a dispozitivelor explozive improvizate;
- testarea unor mijloace de pătrundere în obiective prin intermediul explozivilor (breaching);
- distrugerea prin ardere a muniţiilor de infanterie;
- studierea efectelor exploziei și explozivilor asupra mediului înconjurător;
- studierea efectelor muniţiilor şi elementelor de muniţie, precum şi a altor operaţii cu ajutorul explozivilor (distrugeri, tehnici de neutralizare, teste de reactivitate şi explozivitate),
- determinarea vitezei de detonaţie a explozivilor convenţionali;
- detonaţia încărcăturilor explozive prin metode nonelectrice;
2. clădiri pentru antrenament CBRNe, destinate pregătirii pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă prin acoperirea simulării, cât mai mult posibil, a unor situaţii reale de intervenţii asupra dispozitivelor explozive improvizate asociate cu un agent CBRN;
3. poligon urban care vizează edificarea unui ansamblu alcătuit din construcţii cu funcţiuni similare unor clădiri existente şi funcţionale într-o aşezare urbană, cu o dezvoltare pe parcele delimitate de trama stradală (clădiri tip magazin, bloc de locuințe, restaurant, bar, terasă, benzinărie, spital, fast-food, secție de poliție, ambasadă, școală, piață, depozit, scenă, chioșc, cășuță comerț, tarabă, hotel, motel, pensiune);
4. poligon de antrenament destinat efectivelor de intervenţie CBRNe pentru antrenamente de tragere cu armament;
5. pistă militară care vizează dezvoltarea a două circuite de pregătire fizică și psihologică;
6. clădire administrativă, constând în reabilitarea unei construcții existente pentru realizarea unui punct de comandă, unor săli de pregătire, vestiare şi săli de depozitarea a armamentului, muniției și echipamentelor balistice;
7. amenajarea terenului.
Necesitatea investiţiei este determinată de nevoia îmbunătăţirii capacităţii de răspuns a structurilor de intervenţie pentru asigurarea securităţii populaţiei României, obiectivelor diplomatice şi infrastructurilor critice, prin asigurarea unei pregătiri eficiente în domeniul CBRNe. O pregătire eficientă a structurilor de intervenție va permite asigurarea la nivel național a unui răspuns adecvat, coordonat și eficient în cazul unor accidente nucleare și radiologice şi a celor care implică substanţe periculoase, generate de acte de rea-voință, spun iniţiatorii proiectului de act normativ.