SRI poate traduce convorbirile interceptate din 40 de limbi şi dialecte – surse
Serviciul are, de exemplu, vorbitori de arabă, chineză sau farsi. De altfel, sunt vizaţi spre angajare pentru această activitate absolvenţii de top ai universităţilor care au facultăţi de filologie. Media de vârstă a operatorilor care utilizează echipamentele de interceptare este de 35 de ani, iar 60% dintre ei sunt femei. Operatorii de redare nu pot lua datele din sistem, nu le pot şterge şi nu le pot modifica, precizează sursele.
SRI a implementat tehnica digitală de interceptare în anul 2000, sistemul fiind achiziţionat în urma unei licitaţii la care au participat patru firme. Preţul a fost, la vremea respectivă, de câteva milioane de dolari, arată sursele menţionate. De atunci, sistemul s-a dezvoltat, iar partea de software este de producţie românească.
Divizia din SRI care are în atribuţie interceptările este Centrul Tehnic de Securitate, iar aria sa de activitatea cuprinde sistemele de comunicaţii fixe, mobile şi transmisiile de date.
Echipamentele sale sunt folosite şi de alte structuri – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul de Informaţii Externe, Direcţia Generală de Informaţii a Armatei şi Ministerul Afacerilor Interne (Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă, Direcţia Operaţiuni Speciale).
Interceptările efectuate de Centrul Tehnic de Securitate al SRI se fac în baza unui mandat de siguranţă naţională care se obţine în mai mulţi paşi, decizia finală fiind luată de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie. În 2015 au fost acordate 2.635 de mandate de siguranţă naţională, iar numărul celor respinse a fost de 1.000 în ultimii trei ani, conform surselor amintite.