SSIF Broker a obţinut în primul semestru un profit de 3,13 milioane lei, în creştere cu 82%

Economica.net
10 08. 2012
euro__leu__lei__bani_91109100

În primele şase luni din anul precedent câştigul a fost de 1,72 milioane lei.

Veniturile totale au scăzut cu 36,1%, la 5,87 milioane lei, iar cheltuielile au fost cu 63% mai reduse, de 2,74 milioane lei.

Valoarea portofoliului tranzacţionabil al SSIF Broker, acţiuni cotate încadrate în categoria investiţiilor financiare pe termen scurt, a crescut cu 19,6% în primul semestru, până la 34,24 milioane lei.

Totodată, lichidităţile proprii şi fondurile băneşti ale clienţilor destinate tranzacţiilor bursiere plasate în depozite pe termen scurt, au crescut cu 72,5% faţă de începutul anului, până la 10,57 milioane lei.

„Evoluţia fluctuantă a pieţei locale din primele şase luni, aprecieri semnificative în primul trimestru şi corecţii puternice în al doilea trimestru, a impus o gestiune mai activă a portofoliului propriu, în ton cu miscările direcţionale ale pieţei. Corecţiile din trimestrul al doilea au oferit oportunitatea unei reintrări la cumpărare pe acţiunile lichide din portofoliu, pachete vândute pe parcursul primului trimestru, astfel încât valoarea portofoliului de acţiuni cotate a crescut cu 5,4% faţă de nivelul înregistrat la sfârşitul anului 2011”, arată un comunicat al firmei transmis vineri Bursei.

Cifra de afaceri a scăzut cu 19,9%, la 1,4 milioane lei, pe fondul diminuării comisioanelor medii de tranzacţionare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În perioada analizată, provizioanele pentru clienţii debitori au scăzut cu 96%, de la 1,99 milioane lei la 69.000 lei.

Din activitatea financiară, firma a obţinut un profit de 5,48 milioane lei, cu 59,3% mai mare decât cel înregistrat în urma cu un an.

Valoarea activelor imobilizate a scăzut cu 6,6% în primele şase luni ale anului, pe fondul diminuării plasamentelor în imobilizări financiare, prin vânzarea participaţiei de 3,03% deţinută la Rombat, societate provenită din divizarea companiei mamă Rombat Bistriţa.

SSIF Broker şi-a majorat cota de piaţă pe segmentul produselor structurate, de la 2,65% la 3,84%, ca urmare a lansării produselor cu activ suport pe indicele DOW Jones. Volumul de tranzacţionare a crescut de 4,5 ori, de la 6,35 milioane lei la 29,16 milioane lei.

„Diversificarea produselor oferite clienţilor rămâne principalul obiectiv al SSIF Broker, deoarece credem în continuare că produsele noi contribuie decisiv la dezvoltarea pieţei de capital din România. Pentru viitor ne propunem lansarea şi a altor produse, care să atragă atenţia clienţilor oferindu-le posibilitatea de a tranzacţiona pe piaţa din România produsele de tip complex tranzacţionate pe bursele internaţionale (…) ” – a declarat director general al societăţii, Grigore Chiş.

SIF Muntenia este cel mai mare acţionar al fimei, cu o deţinere de 12,52%. În acţionariat se mai regăseşte Ioan Carţiş, cu un pachet de 8,25% din titluri, şi firma de transport Intervalco Baia Mare, cu 5,21%.

Acţiunile BRK au fost tranzacţionate vineri la un preţ de 0,0952 lei, iar la această cotaţie capitalizarea firmei este de 32,24 milioane lei (7,11 milioane euro).