Singura casă de brokeraj listată la bursă, SSIF Broker, raportează pierdere de peste 886.000 lei, la 30 septembrie 2014

Economica.net
16 11. 2014
bvb555_88861600_37570300_49369900

Astfel, din serviciile de brokeraj prestate în perioada ianuarie – septembrie 2014, SSIF Broker a obţinut un rezultat pozitiv de 1,405 milioane de lei, în creştere cu 35,8% faţă de perioada similară din 2013. Această evoluţie pozitivă a fost susţinută de creşterea veniturilor din comisioane aferente tranzacţiilor intermediate de SSIF Broker atât pe bursa locală, cât şi pe pieţele externe.

O evoluţie mai slabă s-a înregistrat la nivelul indicatorilor de performanţă pe segmentul operaţiunilor de market-making (MM) şi produse structurate emise de SSIF Broker, unde, din cauza scăderii valorii totale a tranzacţiilor intermediate pe segmentul produselor structurate de la BVB, cu 73% în primele 9 luni din 2014, rezultatul final s-a contractat cu 43,9%.

Veniturile totale generate din serviciile de intermediere financiară au crescut în primele 9 luni din 2014 cu 63,9%, la peste 6,9 milioane lei, veniturile brute din comisioane contribuind cu 85,4% din totalul acestora.

Cheltuielile variabile aferente segmentului de intermediere au crescut în aceeaşi perioadă cu 66%, conducând la o creştere cu 58% a marjei brute asociată segmentului de intermediere.

Raportat la anul precedent cheltuielile fixe aferente segmentului de intermediere au înregistrat o stagnare, astfel încât la finele primelor 9 luni din 2014 valoarea adăugată generată de segmentul de intermediere se cifrează la 0,99 milioane de lei, semnificativ mai mare decât în perioada similară a anului 2013 (+231%).

Veniturile totale din comisioane au crescut cu peste 90% în primele 9 luni din 2014, depăşind şase milioane de lei, această evoluţie fiind susţinută în mare măsură de creşterea veniturilor din comisioane aferente tranzacţiilor intermediate pe bursa de la Bucureşti, dar şi de creşterea volumului tranzacţiilor derulate de clienţii SSIF Broker pe platforma internaţională de tranzacţionare dedicată pieţelor externe.

Veniturile din comisioane aferente tranzacţiilor intermediate de SSIF Broker la BVB au crescut cu 82%, la peste 4,25 milioane de lei, în timp ce veniturile din comisioane aferente tranzacţiilor intermediate pe pieţele externe au crescut cu 65,4%, la peste 1,22 milioane de lei, reprezentând 20,3% din totalul veniturilor din comisioane.

În contextul scăderii valorii tranzacţiilor intermediate pe segmentul produselor structurate de la BVB cu 73% în primele 9 luni din 2014 până la 39,3 milioane lei, veniturile totale din operaţiunile de market-making (MM) şi produse structurate au înregistrat un declin cu 68,1%, la 4,149 milioane de lei. În aceeaşi perioadă, cheltuielile variabile asociate acestui gen de operaţiuni au scăzut într-un ritm sensibil apropiat (cu 71,7%), conducând la o contracţie cu 29% a marjei brute pe acest segment până la 781.445 lei.

În contextul în care cheltuielile fixe aferente segmentului au stagnat în raport cu anul precedent, valoarea adăugată generată în primele 9 luni din 2014 de segmentul operaţiunilor de MM şi produse structurate a cunoscut o scădere cu 44%, la 412.183 lei.

Din activitatea de administrare a portofoliului propriu de active financiare SSIF Broker a obţinut în primele 9 luni ale anului venituri totale de circa 10,4 milioane lei, mai mici cu 9,8% faţă de perioada similară din 2013.

Veniturile din tranzacţionarea instrumentelor financiare din portofoliul SSIF Broker au crescut cu 7,8%, la 9,08 milioane lei, în timp ce veniturile din participaţii (dividende) s-au contractat cu 77,5% până la 620.000 de lei, faţă de 2,79 milioane lei în perioada similară din anul anterior.

Cheltuielile ocazionate de tranzacţionarea activelor financiare din portofoliul propriu au crescut într-un ritm mai accentuat, cu 15,3%, până la 9,3 milioane de lei şi au determinat o scădere a marjei brute din administrarea portofoliului propriu cu 73,% până la 778.541 lei.

Deşi cheltuielile fixe aferente acestei activităţi s-au diminuat cu 20,6% rezultatul activităţii de administrare a portofoliului propriu de active financiare indică la 30.09.2014 un profit de 541.221 lei, semnificativ mai mic, cu 79%, decât în perioada similară din 2013.

În contextul continuării procesului de restructurare a portofoliului de acţiuni cotate la BVB (numărul de emitenţi din portofoliul SSIF Broker fiind redus la 40 faţă de 49 în septembrie 2013), numărul participaţiilor financiare din portofoliu SSIF Broker a scăzut în primele 9 luni din 2014 la 69 faţă de 74 de participaţii financiare existente în portofoliu la sfârşitul lui 2013.

La 30 septembrie 2014, valoarea de piaţă a portofoliului de acţiuni cotate la BVB (inclusiv Sibex) se cifrează la circa 31,1 milioane lei, în scădere cu 5,4% faţă de valoarea din perioada similară a anului 2013, şi cu 7,9% mai mică decât cea de la sfârşitul anului 2013. Această evoluţie negativă se explică prin faptul că, în primele 9 luni ale anului 2014, operaţiunile de vânzare au fost de mai mare valoare decât cele de cumpărare. O parte din sumele rezultate din vânzarea de acţiuni au fost utilizate pentru achiziţia de unităţi de fond la două noi fonduri de investiţii lansate de SAI Broker, entitate controlată în proporţie de 99,98% de SSIF Broker, precum şi pentru plata de despăgubiri în sumă de aproximativ 4,84 milioane lei pentru soluţionarea pe cale amiabilă a laturii civile a dosarului penal privind fraudarea clienţilor de către foştii angajaţi de la Sucursala din Deva.

Per ansamblu, în primele trei trimestre, din portofoliul tranzacţionabil au fost efectuate vânzări nete de aproximativ 8,5 milioane lei, în condiţiile în care în trimestrul al III-lea au fost efectuate cumpărări nete de 1,2 milioane lei. Principalele achiziţii au vizat acţiunile SIF Banat Crişana (SIF1) şi Erste Bank (EBS), în timp ce la capitolul vânzări este trecută lichidarea integrală a participaţiei la Romgaz (SNG).

La 30.09.2014, valoarea totală a portofoliului de acţiuni şi unităţi de fond deţinut de SSIF Broker se cifrează la circa 48,7 milioane lei, sensibil apropiată de cea de sfârşitul anului 2013 şi cu 0,6% mai mică decât valoarea consemnată la 30.09.2013.

În ceea ce priveşte portofoliul total de active financiare al SSIF Broker, valoarea acestuia la data de 30.09.2014 se cifrează la 59,6 milioane lei, cu 3,8% mai mică decât cea de la finele anului 2013. Plata unor despăgubiri de circa 4,84 milioane lei pentru soluţionarea pe cale amiabilă a laturii civile a dosarului penal privind fraudarea clienţilor de foştii angajaţi ai Sucursalei din Deva a afectat negativ soldul disponibilităţilor băneşti proprii ale SSIF Broker existente în conturile bancare, ponderea acestora în totalul activelor financiare coborând la 1,2%.

Ponderea portofoliului de acţiuni şi unităţi de fond în totalul activelor financiare ale SSIF Broker a urcat la 81,6% la 30.09.2014 faţă de 78,2% la sfârşitul anului 2013.

Activitatea de bază a SSIF Broker este structurata pe două filiere mari: servicii de brokeraj şi administrarea portofoliului propriu de active financiare. La 30.09.2014, SSIF Broker se menţine pe locul al VI-lea în topul intermediarilor de la BVB cu rulaje totale de circa 1,13 miliarde de lei şi o cotă de piaţă de 5,01%. În aceeaşi perioadă a anului trecut, tranzacţiile intermediate de SSIF Broker au totalizat 1,87 miliarde lei.

În clasamentul brokerilor care operează pe piaţa derivatelor de la Sibiu, SSIF Broker ocupă locul al II-lea, cu o cotă de piaţă de 33,9%, volumul de contracte intermediate în primele 9 luni ale anului urcând la 180.825, în creştere cu 16,8% faţă de perioada similară din 2013.