Stab, Engie: “Acum trei ani, Grupul era prezent în 72 de țări, acum este doar în 28, România a fost și rămâne prioritară”. Ce planuri au acum francezii aici

Eric Stab, șeful Engie România, unul dintre marii dstribuitori și furnizori de gaze din România spune că grupul va continua să investească în România, în extinderea rețelei de gaze și în dezvoltarea portofoliului de regenerabile. Engie mai este prezentă în doar 28 de țări, față de 72 acum trei ani și, în ciuda problemelor pe care le-a acuzat, cauzat mai ales de faptul că a trebuit să prefinanțeze cu miliarde de lei schema de sprijin pentru consumatori decisă de Guvern, spune că va păstra piața locală ca una prioritară pentru grup.
Mihai Nicuţ - mar, 21 feb. 2023, 13:47
Stab, Engie: “Acum trei ani, Grupul era prezent în 72 de țări, acum este doar în 28, România a fost și rămâne prioritară”. Ce planuri au acum francezii aici

“Engie are o strategie globală de dezvoltare, care se aplică și în România. În ciuda tuturor problemelor cu care ne-am confruntat, România este și rămâne o țară prioritară pentru Grup. Pentru a ne face o idee, Grupul era prezent, în urmă cu 3 ani, în 72 de țări, iar astăzi este prezent în numai 28. Deci, schimbări strategice pot surveni, dar Grupul a decis că România este o țară prioritară pentru grup, pentru că vede potențial de dezvoltare aici”.

Asta a răspuns azi Eric Stab, șeful Engie România, la Zf Power Summit, răspunzând la o întrebare legată de tendința unor jucători mari de a ieși din România. El a explicat că grupul va continua să aloce bani în extinderea rețelei de gaze – a făcut asta și anul trecut, cu 430 km de rețea nou-făcută,  și în dezvoltarea portofoliului de regeneabile unde are proiecte de 800 MW în segmentul de generare de electricitate.

“Vom continua să investim în rețele, activitatea noastră cheie în România. Operăm 22.000 km de rețele local. În 2022 am investit 110 milioane de euro în rețele, am extins cu 430 km de noi rețele, adică echivalentul distanței București-Suceava. Am conectat anul trecut 80 de mii de clienți noi la rețea.

Dacă presupunem că, în spatele fiecărui contor, sunt, în medie, 2,5 persoane, am conectat aproximativ un total de 210.000 persoane, adică echivalentul populației unui oraș de mărimea Oradei sau a Ploieștiului. Rămânem consecvenți acestei direcții de dezvoltare a rețelelor. Dar, în egală măsură, știm și că viitorul gazului natural fosil este mai limitat decât al energiilor verzi, deci este nevoie să ne adaptăm strategia. Însă, vom continua să investim în infrastructa existentă.

Am modernizat peste 8.000 de km de rețea din 2005. Insist pe acest subiect pentru că aud des că distribuitorii nu investesc. Nu este adevărat. Am investit 1,5 miliarde de euro din 2005 când am intrat pe piață”, a spus șeful Engie referitor la business-ul din distribuția de gaze

“A doua direcție strategică sunt regenerabilele, aflate în centrul atenției Grupului, care are ca obiectiv de a pune în funcțiune 4 GW de energii verzi pe glob, anual.

România este parte din această strategie. Local, avem astăzi o capacitate de 120 de MW de energii regenerabile în funcțiune și vrem să ajungem la 1.000 de MW până în 2030. Avem, deja, proiecte care însumează 800 de MW, în varii stadii de dezvoltare, și planificăm decizii importante de investiție în acest an. Important este ca anual să existe proiecte de investiție și să facem pași în această direcție.

Ultima direcție de dezvoltare, dar nu cea din urmă, este aceea a soluțiilor verzi și a contribuției la decarbonizarea clienților. Criza prețurilor este un catalizator pentru clienți, care se gândesc să aleagă soluții verzi și, astfel,să contribuie  la decarbonizare. La Engie, pentru clienții rezidentiali și cei business investim în soluții descentralizate de producție de energie electrică. Avem 30 de clienți business pentru care am instalatpanouri fotovoltaice sau suntem pe cale de a o face. Avem în construcție cel mai mare proiect de panouri fotovoltaice pe situl Saint-Gobain pentru fabrica din Călăra;și, unde vom instala panouri fotovolatice de 8,6 MW de putere instalata. Avem și 800 de clienți rezidențiali prosumatori pentru care am instalat panouri fotovoltaice”, a spus Stab referitor la direcția de dezvoltare în regenerabile.

2,8 miliarde de lei suportați de companie pentru facturile plafonate, mai are de recuperrat de la stat 900 de milioane

“Situația a fost dificilă în România, au fost ingrijorări mai ales în ceea ce privește măsurile luate de autorități pentru a proteja consumatorii, într-un moment fără precedent, când protejarea acestora era necesară. Important este și ce soluții sunt aplicate. Iar în România, schema de suport a fost pre-finanțată de furnizori. În contextul în care prețurile au ajuns la niveluri nemaiintâlnite, de până la 240-250 de euro per MWh, cu toții ne intrebam ce se va întâmpla cu sectorul energetic. Însă, prețurile au scăzut, autoritățile au înțeles că și furnizorii trebuie ajutați și protejați, mai ales în contextul unei crize în ceea ce privește siguranța în aprovizionare. Furnizorii au nevoie de consumatori, dar și clienții au nevoie de furnizori. Dacă furnizorii nu pot face față acestor condiții vitrege de piață, întreg sectorul se expune unor riscuri majore”, a spus Stab.

„De la începutul implementării schemei de suport, din noiembrie 2021, avem de recuperat 2,8 miliarde RON. Din aceștia am recuperat 1,9 miliarde și mai avem 900 de milioane de recuperat. Sumele sunt în continuă creștere, ca urmare a schemelor de suport implementate. Pentru consumatorii industriali și business, care nu au alocări de prețuri preferențiale, va fi nevoie să facem solicitări de rambursare, sume pe care nu le cunoaștem, pentru că trebuie să fie raportate la prețurile din piață. Deci, per total, 2,8 miliarde de lei de la începutul aplicării schemelor de suport”, a explicat șeful Engie, solicitat să explice care a fost impactul schemelor de sprijin asupra furnizorului.

 

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...