Stagiu militar voluntar – Proiectul de lege include pregătire de până la patru luni (surse MApN)

Proiectul de lege privind militarii voluntari în termen include pregătire de până la patru luni, costurile fiind acoperite de către Ministerul Apărării Naţionale (MApN), au declarat, miercuri, surse oficiale din minister.
AGERPRES - mie, 07 feb. 2024, 15:15
Stagiu militar voluntar - Proiectul de lege include pregătire de până la patru luni (surse MApN)

Potrivit acestor surse, această formă de pregătire nu va înlocui serviciul militar în calitate de rezervist voluntar, ci „vine în completare, ca o formă distinctă”, scrie Agerpres.

Proiectul prevede participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen. Prin introducerea acestui concept, arată sursele, este avută în vedere creşterea cantităţii şi calităţii rezervei de mobilizare, care s-a diminuat progresiv ca urmare a suspendării serviciului militar obligatoriu pe timp de pace.

Conform propunerii legislative, pe timpul derulării programului de pregătire militară de bază, militarii voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistenţă medicală şi medicamente, precum şi de indemnizaţie lunară, similare militarilor în termen cu gradul de soldat, şi se vor supune prevederilor legilor şi regulamentelor militare.

La finalizarea programul de pregătire, aceştia vor primi o îndemnizaţie reprezentând trei câştiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata, urmând ca centrele militare să îi ia evidenţă şi să îi introducă în rezerva operaţională.

Cetăţenii români care vor executa, după adoptarea actului normativ, serviciul militar în calitate de militar voluntar în termen „pot reprezenta o sursă importantă pentru completarea rezervei de mobilizare a Armatei României”.

Totodată, sursele susţin că MApN nu are în intenţie şi nu a analizat posibilitatea introducerii unei forme de pregătire militară obligatorie, ci doar soluţii pe bază de voluntariat.

Statul Major al Apărării a iniţiat un proiect de modificare şi completare a Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, în care se propune introducerea unei noi forme de îndeplinire a serviciului militar activ, în calitate de militar voluntar în termen, pentru care sunt eligibili cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care doresc să aibă o pregătire militară.

Te-ar mai putea interesa și
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 mii de miliarde de dolari), a declarat joi un înalt oficial din statistică,......
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Un cartier din România are o ofertă generoasă pentru cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Aflată ...
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii ...
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia a atacat miercuri sistemul energetic al Ucrainei și unele orașe cu rachete de croazieră și rachete balistice plus ...