Stalkerware-ul mobil, în creștere, de Ziua Internațională a Femeii

Numărul global de utilizatori de telefonie mobilă atacaţi de stalkerware - software special de spionaj comercial, instalat fără acordul proprietarului dispozitivului - a crescut cu 67% în 2019, faţă de anul anterior, arată o statistică publicată, joi, de Kaspersky, în parteneriat cu Coaliţia împotriva Stalkerware.
Lidia Neagu - joi, 05 mart. 2020, 10:37
Stalkerware-ul mobil, în creștere, de Ziua Internațională a Femeii

„Tehnologiile digitale au făcut ca oamenii să ne influenţeze mai uşor vieţile şi să rămână conectaţi oriunde s-ar afla. Aşa-numitul stalkerware, software special de spionaj comercial, este instalat fără acordul proprietarului dispozitivului, pentru a transmite în secret informaţiile personale ale victimei – imagini, videoclipuri, corespondenţă, date de geolocalizare – către un server de comandă, care poate fi folosit împotriva unei persoane, pentru a cauza abuz emoţional sau chiar fizic (…) numărul global de utilizatori de telefonie mobilă atacaţi de stalkerware a crescut cu 67% la nivel mondial în ultimul an, de la 40.386 de utilizatori mobili afectaţi în 2018, la 67.500 în 2019”, notează sursa citată.

Datele pentru România relevă faptul că numărul de încercări de instalare a acestui software maliţios aproape s-a dublat în anul 2019, comparativ cu 2018.

La nivelul Uniunii Europene (UE), 5% dintre femei declară că au trecut prin unul sau mai multe incidente de stalking, de la vârsta de 15 ani.

Kaspersky a lansat, la sfârşitul anului trecut, Coaliţia împotriva Stalkerware, pentru a uni forţele împotriva software-ului proiectat în astfel de scopuri. Acest nou grup de lucru, activ la nivel mondial, îşi combină expertiza în domeniile de asistenţă a victimelor şi securitate cibernetică, pentru a ajuta persoanele afectate de stalkerware.

Ca iniţiativă non-comercială, proiectul îşi propune să reunească actori din organizaţii non-profit, din industria securităţii cibernetice şi din alte domenii, cum ar fi aplicarea legii, sub un singur acoperiş.

Kaspersky este o companie de securitate IT care oferă soluţii de securitate în domeniu. Peste 400 de milioane de utilizatori individuali sunt protejaţi de tehnologiile Kaspersky, precum şi 270.000 de companii.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Rata anuală a inflaţiei în Turcia s-a atenuat mai mult decât se estima în decembrie, ajungând la cel mai redus din ultimele 18 luni, determinându-i pe economişti să previzioneze noi reduceri......
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China va extinde subvenţiile pentru consum, în vederea includerii telefoanelor mobile inteligente şi a altor produse electronice, ...
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare s-au menţinut pe un trend ascendent în anul 2024, cu o rată anuală ...
Proprietarul Mega Image a finalizat achiziția lanțului Profi. Tranzacția ar urma să-i aducă un plus de aproximativ 3 miliarde de euro în vânzări nete în 2025
Proprietarul Mega Image a finalizat achiziția lanțului Profi. Tranzacția ar urma să-i aducă un plus de aproximativ 3 ...
Ahold Delhaize, proprietarul lanțului de magazine Mega Image și Shop&Go, a finalizat achiziția retailerului român de ...