Stanciu (Alstom): Am semnat un contract de mentenanţă în Bulgaria pentru toată flota lor de rame

Alstom Transport România a semnat un contract de mentenanţă, cu o valoare de 70 de milioane de euro, pentru servicii de mentenanţă a flotei de trenuri aparţinând BDZ, operatorul naţional de transport feroviar de călători din Bulgaria, a declarat, miercuri după amiaza, Gabriel Stanciu, director general al companiei Alstom pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova.
Economica.net - mie, 18 dec. 2019, 19:52
Stanciu (Alstom): Am semnat un contract de mentenanţă în Bulgaria pentru toată flota lor de rame

„Ieri am semnat un contract de mentenanţă în Bulgaria pentru toată flota lor de rame. Bulgarii au făcut o licitaţie. Aveau nişte Săgeţi Albastre. Este aceeaşi flotă, tot Siemens, tot Desiro, un fel de Săgeată Albastră, numai că acolo sunt şi electrice, nu numai Diesel. Compania asta românească – Alstom Transport România – a semnat un contract acolo”, a subliniat Stanciu, într-o întâlnire cu jurnaliştii.

Obiectul contractului îl reprezintă furnizarea de servicii integrale de mentenanţă, respectiv mentenanţă corectivă, preventivă şi reparaţii capitale, pentru 46 de automotoare care nu sunt produse de Alstom. Dintre acestea, 22 sunt diesel şi 24 sunt electrice, totalizând 126 de vagoane.

„Contractul este pe 5 ani şi înseamnă nu numai mentenanţă. Facem două lucruri: mentenanţa normală corectivă, predictivă şi facem restaurarea ramelor care sunt trase la gard. Adică acolo sunt 46 de vehicule feroviare de trei tipuri – rame Diesel de două vagoane, rame electrice de trei vagoane şi rame electrice de patru vagoane. Dintre ele, un anumit număr de vehicule sunt oprite complet pentru că lipsesc piese, pentru tot felul de deficienţe şi pentru acelea va trebui să facem mai mult decât reparaţie capitală, va trebui să facem o restaurare. E un contract complex, după părerea mea e foarte motivant şi interesant de făcut. Vom lucra la Sofia şi la Varna în principiu, cu specialiştii de aici şi, evident, completând cu personal din Bulgaria”, a explicat el.

Potrivit acestuia, şase bucăţi vot trebui restaurate, iar la ramele electrice situaţia este „un pic mai bună şi putem face cam tot ce este electric doar în cadrul reparaţiilor capitale”.

„Alstom Transport România este titularul contractului, vom lucra acolo (în Bulgaria – n. r.), dar cu siguranţă va avea şi industria orizontală din România de lucru, pentru că unele subansamble le vom da aici la lucru, după cum altele vor rămâne în Bulgaria. Este o logică industrială bine stabilită. De exemplu, am putea face aici power pack-ul Diesel-ului (toată partea de motor termic, care se face la reparaţia capitală a unui motor). Noi avem vreo 8000 de furnizori şi majoritatea sunt din România. Toţi cei 8.000 sunt plătiţi la zi. Eu nu am o zi de întârziere la plată la nimeni, pentru că problemele trebuie izolate. Dacă eu am dificultăţi la plată de la un client, asta nu înseamnă că trebuie să sufere compania românească care şi-a făcut treaba”, a susţinut şeful companiei.

Gabriel Stanciu a subliniat că acesta este primul contract în Bulgaria.

„Acest contract se bazează pe expertiza noastră unică în domeniul întreţinerii trenurilor non-Alstom, consolidată şi demonstrată în proiectul de mentenanţă a trenurilor de metrou de la Bucureşti şi în alte proiecte de mentenanţă la nivel mondial. Am început pregătirile preliminare pentru a putea asigura serviciile de mentenanţă. Acesta este primul nostru contract în Bulgaria şi suntem mândri şi recunoscători că beneficiarul a ales experienţa noastră în domeniu şi cunoştinţele noastre solide”, a spus el.

Trenurile au intrat în operare în perioada 2006-2007, în zone cu trafic feroviar intens. Cele diesel circulă pe linia Sofia – Kyustendil şi în regiunea Varna, iar cele electrice în regiunile Sofia şi Plovdiv.

Ca deschizător de drumuri către o mobilitate mai ecologică şi mai inteligentă la nivel global, Alstom dezvoltă şi comercializează sisteme integrate ce asigură fundamente durabile pentru viitorul transporturilor. Alstom oferă o gamă completă de echipamente şi servicii, de la trenuri de mare viteză, metrouri, tramvaie şi autobuze electrice, până la sisteme integrate, servicii personalizate, infrastructură, controlul traficului şi soluţii de mobilitate digitale. În anul fiscal 2018/2019, Alstom a înregistrat vânzări de 8,1 miliarde euro şi comenzi în valoare de 12,1 miliarde de euro. Având sediul principal în Franţa, compania Alstom este prezentă în peste 60 de ţări şi numără 36.300 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...