Stancu are Turcia la crampoane, Mutu vede roşu în Italia
Bogdan Stancu a înscris din nou pentru Orduspor. Fostul atacant al Stelei a deschis scorul în partida cu Eskisehirspor, din pasa lui Culio, în minutul 48. Argentinianul a majorat de altfel diferenţa de pe tabelă 3 minute mai tîrziu. S-a terminat până la urmă 2 – 1 iar Orduspor a ajuns la a treia victorie în acest sezon şi a adunat 11 puncte. Bogdan Stancu are deja trei goluri marcate pentru noua sa echipă. Ianis Zicu nu e la fel de fericit – ŢSKA Sofia a suferit prima înfrângere din acest sezon, 1-2 cu Slafia Sofia, după opt victorii consecutive. Singurul gol al gazdelor a fost marcat de Zicu, în minutul 88 dar Slavia conducea deja cu 2 – 0
Mutu a fost din nou omul rău la Cesena. Cu Chievo, Mutu a ratat un penalty şi le-a refuzat nou-promovaţilor prima victorie din acest sezon. Contra foştilor săi colegi de la Fiorentina, decarul a comis-o şi mai rău – în minutul 73, l-a lovit cu palma peste faţă pe Cassani şi arbitrul i-a dat direct roşu. Cu un minut înainte de eliminare, Mutu a avut o ocazie mare – a driblat doi adversari, dar a şutat slab. Cesena – Fiorentina s-a terminat 0-0 – al doilea punct al echipei lui Mutu în acest sezon. Briliantul are doar un gol pentru noua sa echipă – în înfrângerea cu Lazio.