Standard & Poor’s reconfirmă rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung

Agenţia de rating Standard & Poor's a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung la BBB-, cu perspectivă stabilă, a anunţat, vineri, Ministerul Finanţelor Publice (MFP), potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 09 oct. 2015, 18:02
Standard & Poor's reconfirmă rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung

Reconfirmarea rating-ului României se datorează aşteptărilor pozitive privind creşterea economică în perioada 2015-2018, pentru care Standard & Poor’s estimează o creştere în medie cu 2,5%, cu o contribuţie semnificativă din perspectiva cererii interne.

‘Agenţia apreciază că stimularea fiscală pro-ciclică, vizibilă mai ales pe fondul reducerii cotei de TVA pentru produsele alimentare şi a creşterii salariului minim, va impulsiona creşterea consumului privat, susţinută de scăderea preţului petrolului, de creşterea veniturilor şi a gradului de ocupare a forţei de muncă. În acest context, se apreciază că recentele măsuri fiscale vor sprijini creşterea economică a României în următorii ani’, se arată în comunicatul MFP.

Continuarea procesului de consolidare fiscal-bugetară şi implementarea restructurării companiilor de stat, care vor putea contribui la scăderea datoriei guvernamentale nete în perioada următoare, ar putea conduce la acţiuni de îmbunătăţire a rating-ului acordat României de către Standard & Poor’s.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în creştere, estimările referitoare la avansul Produsului Intern Brut al României pentru acest an şi anul viitor, până la 3,4%, respectiv 3,9%, potrivit celui mai nou raport World Economic Outlook publicat, marţi, de instituţia financiară internaţională. Instituţia financiară internaţională prognozează pentru 2017 un avans al economiei de 3,3%.

De asemenea, Comisia Europeană prognozează o creştere a PIB-ului României cu 2,8% în acest an şi cu 3,3% în 2016, iar Banca Mondială anticipează un avans de 3% în 2015 şi de 3,2% în 2016.

Nu în ultimul rând, prognozele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) indică o creştere de aproximativ 3% în acest an şi de 3,2% anul viitor.

Conform Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), PIB va urca în acest an cu 3,4%, după un avans de 2,8% în 2014, iar Institutul Naţional de Statistică a revizuit în creştere uşoară datele referitoare la avansul economiei româneşti în prima jumătate a acestui an, creşterea PIB fiind de 3,8% atât pe serie brută cât şi pe serie ajustată sezonier.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED. Elena Udrea a fost operată și ea se află la terapie intensivă
UPDATED. Elena Udrea a fost operată și ea se află la terapie intensivă
Elena Udrea a fost operată, duminică, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, ea aflându-se acum la terapie intensivă, au precizat, pentru Agerpres, surse medicale....
FOTO Cel mai lung parc în București. Unde se face, cât costă și când începe construcția
FOTO Cel mai lung parc în București. Unde se face, cât costă și când începe construcția
Un nou parc se va construi în București. Este vorba de realizarea lucrărilor pentru cea de-a treia fază a parcului Liniei, ...
Profesorii anunță proteste împotriva măsurilor Guvernului. Când vor avea loc
Profesorii anunță proteste împotriva măsurilor Guvernului. Când vor avea loc
Timp de 4 zile, profesorii vor picheta Guvernul, Parlamentul, dar și sediile partidelor aflate la guvernare. Potrivit informațiilor ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,4 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,4 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,4 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 0,36%, în această săptămână, ...