Standardele morale şi profesionale ale băncilor, criticate de Arhiepiscopul de Canterbury

Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby a acuzat "cultura de îndreptăţire" a bancherilor, criticând standardele etice şi profesionale din centrul financiar londonez, potrivit The Guardian.
Economica.net - lun, 29 apr. 2013, 06:04
Standardele morale şi profesionale ale băncilor, criticate de Arhiepiscopul de Canterbury

Welby, membru al Comisiei transpartinice pentru standarde în domeniul bancar, consideră că bancherii ar trebui să treacă prin mai multe examene pentru a ridica standardele din industria financiară şi pentru a restaura încrederea publicului larg în profesia de bancher.

„În banking şi în City of London (cartierul financiar – n.r.) o cultură de îndreptăţire a afectat mai multe zone, nefiind generalizată, astfel încât pare să deconecteze (profesia) de ceea ce sunt considerate standarde rezonabile în alte părţi ale lumii”, a afirmat arhiepiscopul pentru Financial Times, preluat de The Guardian.

Justin Welby, fost executiv în industria petrolului, crede că guvernul ar trebui să ia în calcul înfiinţarea unei instituţii de reglementare a profesiei de bancher, asemenea Consiliului General al Medicilor, care să impună respectarea unor standarde.

„Băncile sunt entităţi incredibil de complicate. Ideea că un om poate ocupa poziţii de o responsabilitate uriaşă fără vreo pregătire oficială în acest sens este surprinzătoare”, a spus el.

Arhiepiscopul de Canterbury a amintit şi despre temerile guvernatorului Băncii Angliei Mervyn King, al cărui mandat se va încheia în această vară, că unele bănci au active neperformante mult prea mari şi ar putea avea nevoie de recapitalizare din bani publici.

„O abordare etică presupune, în parte, transparenţă şi un simţ al realităţii în privinţa situaţiei în care te regăseşti”, a afirmat Welby.

El a mai spus, sâmbătă, la postul Radio 4, că Marea Britanie se află într-o situaţie de depresiune economică, iar revenirea ar putea dura „o generaţie”.

„Suntem cu mult sub nivelul din 2007 în privinţa activităţii economice, PIB-ului, vorbim astfel de destul de mult timp”, a spus arhiepiscopul.

Te-ar mai putea interesa și
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
Societatea J.T. Grup Oil S.A. i-a anunțat astăzi pe investitorii de Bursa de Valori București că a finalizat achiziționarea activului ”JT Danube Terminal” în urmă unei investiții totale......
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
În premieră în acest sezon rece, fluxul de gaze de la granița dintre România și Ungaria s-a inversat, astfel că acum ...
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană intenţionează să propună interzicerea importurilor de aluminiu primar rusesc ca parte a celui de-al ...
Trump vrea să înființeze un departament nou, care să se ocupe cu gestionarea banilor rezultații din taxele vamale impuse partenerilor SUA
Trump vrea să înființeze un departament nou, care să se ocupe cu gestionarea banilor rezultații din taxele vamale impuse ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat marţi că va crea un nou departament, denumit "Serviciul pentru Venituri ...