Star Assembly, divizie a Mercedes-Benz, a demarat construcția unei noi unități de producție la Sebeș

Star Assembly început ridicarea unei noi facilități pentru asamblarea unităților de antrenare electrică la Sebeș. Activitatea de producție va demara în 2025.
Robert Stan - vin, 17 feb. 2023, 22:51
Star Assembly, divizie a Mercedes-Benz, a demarat construcția unei noi unități de producție la Sebeș

Grupul german Mercedes-Benz, care deţine compania Star Assembly din Sebeş, a început lucrările de construcţie la unei noi hale pentru asamblarea unităţilor de antrenare electrică. Investiția se ridică la circa 140 de milioane de euro. Inaugurarea șantierului a avut loc în cadrul unui eveniment la care au participat primul-ministru Nicolae Ciucă şi ministrul economiei Florin Spătaru.

Noua investiție a Star Assembly marchează o etapă importantă în tranziția de la componentele convenționale la cele electrice. Mercedes-Benz își aliniază rețeaua globală de producție pentru fabricarea portofoliului său remodelat de produse, axat pe vehicule electrice, în condițiile în care compania germană se pregătește să dețină un portofoliu exclusiv de mașini electrice oriunde condițiile de piață permit acest lucru până la sfârșitul deceniului.

Începând cu anul 2025, la Sebeș vor fi produse unități de antrenare electrică pentru noua generație de modele Mercedes-EQ. Conform oficialilor Star Assembly, această investiție consolidează angajamentul Mercedes-Benz față de forța de muncă locală și dezvoltarea în continuare a regiunii.

„Producerea unităților de antrenare electrică pentru viitoarea generație de modele Mercedes-EQ la fabrica noastră din Sebeș marchează continuarea, în mod consecvent, a transformării rețelei noastre globale de producție a grupului motopropulsor. Prin implementarea noului domeniu de activitate, vrem să stabilim direcția pentru un business sustenabil și să pregătim Star Assembly pentru un viitor complet electric. Sunt sigur că echipa grozavă de aici își va continua exemplar povestea de succes cu noul produs”, a declarat cu ocazia deschiderii șantierului Frank Deiß, președinte Mercedes-Benz Drive Systems, manager Producție Powertrain Mercedes-Benz Cars și manager fabrică Mercedes-Benz Untertürkheim.

Totodată, Gheorghe Achim, general manager al Star Assembly consideră că noua investiție marchează „deschiderea primului capitol de mobilitate 100% electrică în viitorul companiei noastre aici, în România. Noul domeniu de producție va defini, pentru noi, o etapă importantă în tranziția de la componentele convenționale la cele electrice. Doresc să îmi exprim recunoștința față de echipa noastră locală. Prin munca și colaborarea remarcabilă, ne-am adus cu succes contribuția la amprenta de producție Mercedes-Benz. Suntem onorați și pregătiți să continuăm să facem acest lucru și în viitor”.

Chiar mai importantă pentru a înțelege importanța diviziei Star Assembly pentru grupul Mercedes-Benz și pentru economia și exporturile României este declarația lui Rudolf Bischof, manager producție transmisii. Conform acestuia, „noul domeniu de producție subliniază importanța, flexibilitatea și eficiența unității noastre de producție din România, împreună cu fabrica-soră Star Transmission din Cugir. În 2022, aproape fiecare al doilea autoturism Mercedes-Benz a integrat o cutie de viteză din România. Excelența poate fi obținută doar alături de colegi înalt calificați, care nu numai că asigură calitate de top – dar asigură și buna colaborare dintre Germania și România. Cât despre parteneriat și colaborare, le mulțumim autorităților guvernamentale române, de la toate nivelele – acest lucru este esențial pentru a continua, aici, activitatea noastră de succes.”

Diviziile Mercedes-Benz Star Transmission și Star Assembly în România

Compania Star Assembly din Sebeș, precum și Star Transmission din Cugir fac parte din grupul Mercedes-Benz. Dacă Star Assembly a fost fondată în 2013 și este responsabilă pentru asamblarea mai multor tipuri de cutii de viteză pentru rețeaua globală de producție Mercedes-Benz de astăzi, istoria Star Transmission (STC) este mai îndelungată.

Astfel, în toamna anului 1995 un număr de 73 de firme românești participau la o expoziție națională. În cadrul evenimentului, a avut loc și o preselecție, în urma căreia au fost alese trei firme din România pentru a participa la un concurs de probă cu alte companii din Ungaria, Slovacia și Polonia. Una dintre firmele românești a fost SC Uzina Mecanică Cugir SA (UMC).În 1996, firma din Cugir era selectată, în urma concursului amintit mai sus, de concernul german Mercedes-Benz AG, cu care și semnează un contract de livrare de roti dințate și axe pentru cutii de viteze punte față (FAG). Este anul în care producția ajunge la 1.500 bucăți/zi lucrătoare, în 5 variante.

Odată cu creșterea contractelor de livrare, în 2000 s-a luat decizia înființării unei firme mixte pe amplasamentul Cugir sub conducerea Mercedes-Benz AG. Un an mai târziu s-a înființat Star Transmission ca întreprindere mixtă între Mercedes-Benz AG și SC Uzina Mecanică Cugir SA.

După o colaborare de șase ani, în 2001 se înființează un joint-venture sub numele de Star Transmission Cugir (STC), în care Mercedes-Benz AG deține 58% din acțiuni, iar Uzina Mecanică Cugir (UMC) restul de 42%. Concernul german a contribuit la STC cu un capital de aproape cinci milioane de euro (utilaje în valoare de 2,2 milioane euro și 2,2 milioane de euro în numerar). Capitalul UMC în nou înființata STC a fost de aproximativ patru milioane euro (utilaje în valoare de 2,1 milioane euro, respectiv clădire/teren evaluate la 1,9 milioane euro).

În 2007 Mercedes-Benz AG transferă la Cugir proiectul OM611, prin care se asigură o producție anuală de circa 860.000 de piese. STC devine furnizor de serie pentru repere ale cutiei de viteze automată montată pe autoturismele A-Klasse și B-Klasse, prin proiectul CVT.

Trei ani mai târziu, în 2010 la Star Transmission se produc 1.380.000 de bucăți de roți de lanț pe an. Vorbim despre o producție peste capacitatea maximă. Se estima chiar o creștere a producției de 10% pentru perioada 2011-2012. Tot în același an, STC achiziționează încă un amplasament, în municipiul Sebeș, județul Alba. Lucrările la Hala Sebeș se derulează într-un ritm accelerat. În iunie, ajung aici primele utilaje pentru liniile „întinzător de lanț“, „roți planetare“ și primele bancuri pentru montare cutii de viteze FAG. Deschiderea oficială a halei are loc în noiembrie 2010. După amplasarea primei linii de montaj pentru cutii de viteză la Sebeș, STC începe un nou capitol, prin montarea unor cutii de viteze FAG complete pentru Mercedes-Benz A-Klasse. În același an, are loc și al doilea transfer al liniei de producție de la fabricația de cutii de viteze din Hedelfingen/Stuttgart, Germania. Este vorba de linia completă axe NSG, cu o producție de 500 bucăți/ zi, în cinci variante.

În aprilie 2016 Mercedes-Benz lansează în locația Star Assembly din Sebeş producţia cutiei de viteze automate cu nouă trepte 9G-TRONIC şi îşi extinde astfel capacităţile în activităţile de producţie a cutiilor de viteze, iar în 2020 debutează producția de serie pentru cutiia de viteze cu opt trepte 8G-DCT hibrid.

8G-DCT HYBRID este un reper important pe drumul către conducerea cu zero emisii. Sub eticheta EQ Power, divizia de autoturisme Mercedes-Benz continuă dezvoltarea plug-in hybrid. Din 2019, șase modele din familia de mașini compacte, A 250 e, A 250 e Saloon, CLA 250 e Coupé, CLA 250 e Shooting Brake, B 250 e și acum GLA 250 e folosesc o unitate de alimentare hibridă cu transmisie cu dublu ambreiaj 8G-DCT.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...