Starbucks îşi mută sediul european la Londra

Lanţul american de cafenele Starbucks Corp a anunţat miercuri că a decis să-şi mute cartierul general european de la Amsterdam la Londra, ceea ce înseamnă că va plăti taxe mai mari în Marea Britanie, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 16 apr. 2014, 12:03
Starbucks îşi mută sediul european la Londra

La sfârşitul lui 2012, Starbucks precum şi o serie de mari companii multinaţionale precum Google, Amazon şi Apple au fost investigate de o comisie parlamentară britanică pentru practicile lor fiscale care le permiteau să plătească taxe mici în Marea Britanie

‘Această decizie vorbeşte singură, Londra este locul ideal pentru a ne dezvolta activităţile europene’, a declarat preşedintele Starbucks pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, Kris Engskov.

Un număr ‘modest’ de directori ai grupului îşi vor muta biroul de la Amsterdam la Londra însă oraşul olandez va rămâne locul unde va fi prăjită şi distribuită cafeaua utilizată de toate cafenelele Starbucks din Europa.

Prin mutarea sediului la Londra, Starbucks renunţă să mai beneficieze de scutirile legate de plata redevenţelor pentru utilizarea mărcii sau să transfere veniturile către alte filiale, proceduri fiscale pe care le-a utilizat în trecut pentru a plăti cele mai mici impozite posibile.

‘În urma acestei mutări vom plăti taxe mai mari în Marea Britanie’, a subliniat grupul american.

Grupul american şi-a deschis prima cafenea din Europa în anul 1998 şi are, în prezent, peste 2.000 de locaţii în 35 de ţări din regiune. Însă în Marea Britanie se găsesc jumătate din cafenelele Starbucks din Europa şi de asemenea Marea Britanie reprezintă cea mai mare piaţă din regiune pentru Starbucks.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană ar putea propune un ajutor care să țină industria auto „ferm ancorată în Europa”
Comisia Europeană ar putea propune un ajutor care să țină industria auto „ferm ancorată în Europa”
Pe fondul crizei profunde în care se află industria auto din Europa, mai mulți oficiali, inclusiv președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, vor începerea unor discuții pe tema......
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a ...
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine ...