Starbucks trebuie să plătească 2,8 mld. dolari Mondelez International pentru a scăpa de un litigiu

Economica.net
13 11. 2013
starbucks_25779000

Plata de 2,76 miliarde de dolari, decisă în cadrul unei proceduri de arbitraj, este compusă din daune de 2,23 miliarde de dolari şi 527 milioane de dolari reprezentând dobânzi şi costuri cu avocaţii, a anunţat Starbucks. Compania a informat că dispune de lichidităţi şi capacitate de împrumut suficiente.

Disputa a început în 2010, când Starbucks a oferit 750 de milioane de dolari pentru a pune capăt unui acord cu Mondelez, companie numită la momentul respectiv Kraft Foods, referitor la distribuţia cafelei sub marca Starbucks către retailerii de alimente. Kraft a respins propunerea. Potrivit Starbucks, Kraft nu şi-a respectat obligaţiile faţă de brand.

„Plătesc mai mult decât mă aşteptam”, a declarat Nick Setyan, analist la fima americană Wedbush Securities. Analistul anticipa că Starbucks va fi nevoită să achite până la două miliarde de dolari.

Mondelez a informat, într-un comunicat, că va utiliza banii obţinuţi în urma litigiului pentru răscumpărarea de acţiuni proprii.

Kraft Foods şi-a schimbat în 2012 numele în Mondelez International după separarea diviziei de alimente, urmând să se concentreaze pe producţia de snacks-uri la nivel global. Divizia de alimente a preluat numele Kraft Foods Group.

Deşi Kraft Foods Group a rămas parte în litigiul cu Starbucks, compania trebuie să transfere către Mondelez orice sumă primită. Rezultatul procedurii de arbitraj nu va influenţa rezultatele financiare ale companiei, a anunţat Kraft Foods Group.