Stare de „alertă maximă” în Ecuador

Ecuadorul este în "stare de alertă maximă" din cauza unui presupus complot de asasinat împotriva preşedintelui Daniel Noboa, recent reales, au anunţat sâmbătă autorităţile acestei ţări latino-americane, relatează AFP.
AGERPRES - Dum, 20 apr. 2025, 07:53
Stare de

Noboa a câştigat duminica trecută alegerile prezidenţiale în al doilea tur, dar rivala sa de stânga, Luisa Gonzalez, l-a acuzat că a comis „cea mai grotescă fraudă electorală”.

Potrivit unui raport al serviciilor militare de informaţii, dezvăluit pe reţele sociale săptămâna aceasta, asasini intraţi în Ecuador din Mexic şi din alte ţări plănuiau să comită „atacuri teroriste” împotriva şefului statului, scrie Agerpres.

„Condamnăm şi respingem cu fermitate orice intenţie de a atenta la viaţa preşedintelui ţării, autorităţilor statului sau a funcţionarilor publici”, a indicat sâmbătă guvernul ecuadorian într-un comunicat.

Ecuadorul „este în stare de alertă maximă”, a făcut cunoscut guvernul în comunicatul său, în timp ce a imputat presupusa tentativă de asasinat „organizaţiilor criminale asociate cu entităţi politice care au pierdut alegerile”. Comunicatul de presă nu oferă mai multe detalii.

La rândul său, Ministerul mexican de Externe a afirmat că respinge orice aluzie că Mexicul ar fi „sursa unor pretinse acte criminale” în Ecuador.

„Ţara noastră este şi va fi întotdeauna ghidată de principiul nonintervenţiei”, a asigurat ministerul într-un comunicat.

Mexicul a rupt relaţiile cu Ecuadorul în urmă cu un an, după ce forţele de securitate ecuadoriene au luat cu asalt ambasada Mexicului la Quito pentru a aresta acolo un fost vicepreşedinte căruia îi acordase azil.

Preşedinta de stânga a Mexicului, Claudia Sheinbaum, şi-a exprimat sprijinul pentru Luisa Gonzalez, care a declarat că va solicita renumărarea voturilor din turul al doilea, câştigat de Noboa cu 55,6% din sufragii.

Consiliul electoral din Ecuador şi observatorii internaţionali au exclus orice fraudă în alegeri.

Fiul unui rege al bananelor miliardar, Daniel Noboa întruchipează elita politică ecuadoriană provenită din lumea afacerilor şi este adeptul unei linii dure în ceea ce priveşte securitatea, marcată de trimiterea de soldaţi pe străzi şi în închisori.

Te-ar mai putea interesa și
Acord între SUA și Qatar pentru investiții comune de 38 de miliarde de dolari în domeniul militar
Acord între SUA și Qatar pentru investiții comune de 38 de miliarde de dolari în domeniul militar
SUA şi Qatar au semnat miercuri un memorandum pentru o "potenţială investiţie" de 38 de miliarde de dolari în capacităţi de apărare şi securitate maritimă pentru statul din Golf,......
Țările de Jos cumpără 46 de tancuri Leopard 2A8 de la producătorul de armament KNDS
Țările de Jos cumpără 46 de tancuri Leopard 2A8 de la producătorul de armament KNDS
Guvernul olandez a anunţat miercuri că a semnat un contract de achiziţie a cel puţin 46 de tancuri Leopard 2A8 de la ...
Altex deschide mâine un nou magazin în orașul Sebeș, din județul Alba
Altex deschide mâine un nou magazin în orașul Sebeș, din județul Alba
Altex România își extinde rețeaua de magazine și deschide, pe 15 mai, de la ora 8:00, un nou magazin în orașul Sebeș, ...
Distribuitorul de materile de construcții SIPEX începe cu pierderi anul 2025
Distribuitorul de materile de construcții SIPEX începe cu pierderi anul 2025
SIPEX, unul dintre cei mai mari distribuitori de materiale și finisaje pentru construcții din România, listat la Bursa ...