Premierul britanic Theresa May ar trebui să prezinte, la summitul european din 28-29 iunie, ce intenţii are privind relaţiile vamale care vor guverna comerţul cu UE începând de anul viitor. Până atunci însă, britanicii vor profita că încă sunt în UE şi vor face front comun cu Europa la summit-ul G7 din acest weekend din Canada, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de decizia administraţiei preşedintelui SUA, Donald Trump, de a introduce taxe vamale asupra importurilor de oţel şi aluminiu.
Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie 2019. De la comerţul cu Europa continentală la situaţia din Irlanda, Theresa May are de luat decizii grele şi foarte puţin timp la dispoziţie. Pe de altă parte, „procrastinaţia a devenit o artă pentru guvernul May”, după cum scrie agenţia Bloomberg, decizii cheie fiind amânate în repetate rânduri de la referendumul din vara lui 2016 şi până astăzi.
Indecizia ar fi generată de diviziuni interne severe în interiorul Partidului Conservator din Marea Britanie, dar şi de alianţa sensibilă care susţine guvernul May în Parlament.
Irlanda de Nord şi Irlanda vor să menţină relaţia apropiată şi graniţele deschise de care se bucură astăzi, iar guvernul de la Londra nu a găsit încă o soluţie vandabilă atât irlandezior, cât şi Uniunii Europene. După rezultatul dezastruos al alegerilor anticipate convocate de May în vara anului trecut, guveernul se sprijină pe o alianţă fragilă între Partidul Conservator şi Partidul Democrat Unionist din Irlanda de Nord.
Mai mult, Conservatorii sunt profund divizaţi: o tabără militează pentru Brexit cu orice preţ, indiferent de costul economic, în timp ce un alt grup vrea un Brexit „pragmatic”, cu minimizarea impactului economic asupra comerţului, adoptând o poziţie mai moderată.
Relaţia cu UE a fost mereu mărul discordiei în interiorul Partidului Conservator din Marea Britanie, situaţie care a ajutat Londra să obţină de la Bruxelles unele avantaje şi derogări, cele mai importante de menţionat fiind cele venite în sprijinul sectorului financiar. Astăzi însă, neînţelegerile dintre conservatori par să fie mai degrabă o vulnerabilitate.
Totodată, speculaţiile privind înlocuirea Theresei May persistă în spaţiul public. Un finanţator-cheie al campaniei Leave de acum doi ani (campania pentru ieşirea din UE) a lansat în presă, weekendul care a trecut, ipoteza că Michael Gove, unul dintre arhitecţii Brexitului, ar fi persoana potrivită să ducă lucrurile la bun sfârşit. Gove, care a jucat un rol major în campania Leave, a fost înlăturat de Theresa May, la începutul actualei guvernări, din postul de ministru al Justiţiei. May s-a văzut nevoită să-l readucă pe Gove în cabinet, ca ministru al Mediului, după alegerile din vara anului trecut, când Conservatorii au pierdut majoritatea şi au avut nevoie de alianţa cu Democraţii Unionişti irlandezi pentru a rămâne la guvernare.
În aceste condiţii, premierul Theresa May ar trebui să prezinte, la summit-ul UE de la sfârşitul lunii iunie, un prim draft al planului Marii Britanii privind Brexitul, de la care să poată evolua negocierile pe probleme concrete.
O altă problemă a Marii Britanii este că Brexitul nu mai pare să reprezinte o noutate sau o prioritate pentru nimeni în afara ţării. UE are probleme mai urgente în Italia şi Spania, dar şi la Washington, unde Donald Trump pare hotărât să pornească un „război comercial” cu China, dar şi cu aliaţii tradiţionali din Europa. Pe lângă declaraţiile privind importurile de maşini germane, Trump a decis să introducă taxe vamale asupra importurilor de oţel şi aliminiu din Europa. Aproximativ 7% din exporturile de oţel ale Marii Britanii, în valoare de aproape jumătate de miliard de dolari pe an (360 milioane de lire sterline), merg în SUA.
Astfel, deşi Trump a promovat de la bun început dezbinarea în UE, deciziile şi intenţiile privind ridicarea de bariere în calea comerţului liber ar putea apropia statele pe care încearcă să le izoleze. Totuşi, revolta Theresey May la summit-ul G7 de la sfârşitul acestei săptămâni va fi, probabil, cenzurată de perspectiva acordului de liber schimb pe care Marea Britanie speră să-l obţină de la Statele Unite după înfăptuirea Brexitului.