Starea de urgență în Republica Moldova a fost prelungită pentru 60 de zile

01 12. 2022
republica-moldova

Solicitarea a fost motivată de ameninţările existente şi, respectiv, de necesitatea asigurării securităţii aprovizionării cu resurse energetice, gestionării fluxului de refugiaţi şi a contracarării altor riscuri de securitate.

”În situaţia actuală este nevoie şi în continuare de pârghii şi instrumente care să permită luarea deciziilor rapide şi eficiente”, a declarat prim-ministrul Natalia Gavriliţa în plenul Parlamentului.

Pe durata stării de urgenţă, Comisia pentru Situaţii Excepţionale va emite dispoziţii cu caracter obligatoriu şi executoriu pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

La data de 24 februarie curent, la propunerea Guvernului, Parlamentul a declarat starea de urgenţă pe întreg teritoriul ţării, ţinând cont de pericolul iminent la adresa securităţii naţionale provocat de războiul din Ucraina.