Starea Naţiunii: Obama va propune investiţii în infrastructură, energii regenerabile şi educaţie

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va propune în discursul privind Starea Naţiunii investiţii în infrastructură, energie regenerabilă şi educaţie pentru a stimula apariţia a noi locuri de muncă, accentuând încă odată chestiunile care i-au definit primul mandat în materie de economie.
Economica.net - mar, 12 feb. 2013, 09:44
Starea Naţiunii: Obama va propune investiţii în infrastructură, energii regenerabile şi educaţie

Pe lângă propunerile legate de revigorarea economiei, Obama va pune accent pe agenda prezentată luna trecută în discursul de învestire, cu presiuni asupra Congresului privind politica legată de imigraţie, controlul armelor de foc şi schimbările climatice, a declarat pentru Bloomberg o sursă oficială.

Preşedintele SUA va susţine discursul privind Starea Naţiunii marţi seară în Congres.

Obama a prezentat anumite elemente din discurs săptămâna trecută în faţa membrilor Camerei Reprezentanţilor din partea Partidului Democrat, reuniţi în Virginia, unde a propus „o economie care funcţionează pentru toţi”.

„Voi vorbi despre cum trebuie să ne asigurăm că ne concentrăm pe crearea de locuri de muncă aici, în Statele Unite ale Americii”, a firmat preşedintele la reuniunea democraţilor din Cameră.

Partidul Democrat şi cel Republican şi-au centralizat retorica post-electorală pe chestiuni economice, după ce ultimele date privind şomajul au indicat că ritmul de apariţie a noi locuri de muncă este încă lent. Numărul de locuri de muncă din economia SUA a crescut cu 157.000 în ianuarie, însă rata şomajului a urcat de la 7,8% la 7,9%, potrivit datelor prezentate pe 1 februarie de Departamentul Muncii.

Produsul Intern Brut al Statelor Unite a scăzut în ultimul trimestru al anului trecut cu 0,1% în bază anuală, din cauza declinului cheltuielilor pentru Apărare şi încetinirii creşterii în zona acumulării de inventar.

Casa Albă şi congresmenii Partidului Republican sunt protagoniştii unui impas politic privind măsurile automate de austeritate care vor intra în vigoare de la 1 martie în lipsa intervenţiei Congresului. Partidul Democrat, care susţine administraţia Obama, deţine majoritatea în Senat, în timp ce Camera Reprezentanţilor este controlată de Partidul Republican. „Tăierile” automate care ar intra în vigoare vizează reduceri de cheltuieli de 1.200 miliarde de dolari în următorii 10 ani, economiştii find îngrijoraţi că măsurile ar putea conduce la o nouă rundă de recesiune pentru cea mai mare economie a lumii.

Casa Albă şi democraţii din Congres susţin un amestec echilibrat de măsuri de creştere a veniturilor şi reducere a cheltuielilor, vizând în special tăieri în zona subvenţiilor pentru agricultură, în timp ce republianii resping posibilitatea creşterii veniturilor deoarece ar presupune majorarea taxelor şi propun restrângerea unor programe sociale.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spun specialiștii despre impactul sustenabilității asupra rezultatelor în business
Ce spun specialiștii despre impactul sustenabilității asupra rezultatelor în business
În ultimul deceniu, percepția asupra sustenabilității în mediul de afaceri s-a transformat radical. ...
Transelectrica va începe din 31 iulie plata dividendelor pentru anul 2024. Ce sumă se va achita pe acțiune și cât este deocamdată impozitul pe dividende
Transelectrica va începe din 31 iulie plata dividendelor pentru anul 2024. Ce sumă se va achita pe acțiune și cât este ...
CNTEE ”Transelectrica” S.A. anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că va începe din ...
Taxele vamale şi conflictele militare au afectat activitatea economică din zona euro (S&P Global)
Taxele vamale şi conflictele militare au afectat activitatea economică din zona euro (S&P Global)
Activitatea economică în zona euro a stagnat în iunie, pentru a doua lună consecutiv, în condiţiile în care politica ...
Sistemul Naţional Antigrindină trebuie transferat către Ministerul Economiei, pentru a avea o eficienţă corectă – Ministrul desemnat al Agriculturii
Sistemul Naţional Antigrindină trebuie transferat către Ministerul Economiei, pentru a avea o eficienţă corectă – ...
Sistemul Naţional Antigrindină trebuie transferat către Ministerul Economiei, pentru a avea o eficienţă corectă, a ...