Start-Up Nation, bani de la stat pentru afaceri: Primii beneficiari ai programului ar putea primi banii în luna august

Înscrierea potenţialilor beneficiari ai programului Start-Up Nation va începe în luna mai, urmând ca primii bani să ajungă la antreprenori în august, a declarat, miercuri, Ilan Laufer, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, prezent la o conferinţă pe tema antreprenoriatului feminin, organizată de ziarul Bursa.
Economica.net - mie, 26 apr. 2017, 11:01
Start-Up Nation, bani de la stat pentru afaceri: Primii beneficiari ai programului ar putea primi banii în luna august

‘Normele de aplicare sunt în formă finală, iar perioada de înscriere, care va dura o lună, va începe în luna mai. Urmează apoi o perioadă de evaluare. Primii bani vor ajunge la beneficiari în luna august, acesta cred eu că este un termen realist pentru a efectua decontările’, a spus Laufer.

Potrivit acestuia, prima condiţie pentru un posibil beneficiar este să fi înfiinţat o societate comercială în acest an.

‘Prima condiţie este să înfiinţaţi o societate comercială după data de 1 ianaurie 2017. A doua condiţie este să creaţi minimum un loc de muncă şi să-l menţineţi pentru o perioadă de doi ani. Acest program este destinat noilor antreprenori sau celor care vor să încerce şi alt business’, a spus sursa citată.

El a adăugat că bugetul total al programului este de 1,7 miliarde de lei, respectiv 1,2 miliarde de lei de la bugetul de stat şi 500 de milioane de lei sunt fonduri europene.

‘Programul este dedicat inclusiv antreprenorilor care nu au capital propriu. Nu este un lucru pe care îl încurajez, dar cred că în România există mulţi tineri, şi bărbaţi, şi femei, care într-adevăr văd o speranţă în programul Start-Up Nation şi unii dintre ei nu dispun de capital propriu, iar acest program oferă finanţare 100% nerambursabilă. Aceasta nu înseamnă că, dacă aveţi un plan de afaceri de peste 200.000 de lei nu puteţi veni cu propriul plan de afaceri’, a mai spus Laufer.

Potrivit acestuia, cheltuielile eligibile sunt foarte multe, inclusiv plata chiriilor, a salariilor, a utilajelor.

Guvernul îşi doreşte ca, prin acest program, să fie înfiinţate 10.000 de firme noi şi 15.000 – 20.000 de locuri de muncă, a adăugat secretarul de stat. El mai spus că i-a propus ministrului Finanţelor, Viorel Ştefan, să fie creat un sistem prin care firmele plătitoare de TVA incluse în acest program să-şi poată deduce imediat această taxă.

‘Programul a trecut de votul final din Parlament şi a fost trimis spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis’, a mai arătat Laufer.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a lansat în dezbatere, pe 23 februarie, proiectul Hotărârii Guvernului privind aprobarea normelor de implementare a OUG nr. 10/2017 pentru pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, Programul ‘Start-up Nation-Romania’.

Acest program prevede că IMM-urile înfiinţate după 30 ianuarie 2017, care au minimum un angajat cu normă întreagă şi activează în diferite sectoare de producţie pot aplica pentru ajutorul de minimis.

‘Prin acest program se urmăreşte crearea, în cadrul mediului de afaceri autohton, a unei noi generaţii de oameni de afaceri, capabili să acţioneze la nivelul cerinţelor Pieţei Unice’, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Programul urmăreşte creşterea numărului de afaceri şi revigorarea mediului economic, creşterea numărului de salariaţi, reducerea numărului de şomeri şi creşterea consumului.

Evaluarea planului de afaceri se realizează online de către o aplicaţie software.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...