Start-Up Nation: FNGCIMM simplifică procedurile de acordare a garanţiilor pentru solicitanţii din cadrul programului
Consiliul de Administraţie al FNGCIMM a aprobat crearea unui mecanism aplicabil exclusiv garanţiilor necontragarantate acordate în cadrul Programului Start-Up Nation, de eliminare a transmiterii Certificatului de Atestare Fiscală, asigurând astfel o şi mai mare fluidizare a procesului de avizare a garanţiilor pentru acest program.
În acest fel, expirarea Certificatului de Atestare Fiscală pe parcursul procesului de analiză nu mai constituie un motiv de respingere a dosarelor solicitanţilor.
Garanţia FNGCIMM SA – IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane euro de beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.
Fondul de Garantare colaborează cu 30 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanţia Fondului este cea mai lichidă garanţie, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, faţă de minimum doi ani, durata medie de executare a unei ipoteci.
FNGCIMM SA – IFN asigură o acoperire teritorială naţională prin cele patru sucursale, cinci reprezentanţe şi trei filiale. Instituţia este afiliată la AECM (Asociaţia Europeană a Instituţiilor de Garantare – asociaţie ce reuneşte 42 de fonduri de garantare mutuale, private şi publice, bănci de dezvoltare şi fonduri de contragarantare din 22 de state membre ale UE, precum şi Turcia, Serbia, Bosnia şi Herzegovina şi Federaţia Rusă).