Startup-ul de curierat rapid BeeFast primeşte o nouă finanţare în valoare de 450.000 dolari pentru extinderea internaţională şi dezvoltarea platformei

BeeFast, startup-ul tech românesc specializat în soluții pentru managementul livrărilor instant, anunță accesarea unei investiții de 450.000 de dolari. Fondurile vor fi utilizate pentru a accelera expansiunea internațională a BeeFast și pentru a dezvolta platforma SaaS (software as a service), care transformă modul în care companiile își gestionează flotele de livrare ultra-rapidă.
Lidia Neagu - mar, 19 nov. 2024, 12:15
Startup-ul de curierat rapid BeeFast primeşte o nouă finanţare în valoare de 450.000 dolari pentru extinderea internaţională şi dezvoltarea platformei

În contextul unei creșteri constante și organice a cererii pentru livrările last-mile, BeeFast a dezvoltat o platformă SaaS inovatoare, adresată companiilor ce gestionează un flux ridicat de comenzi cu livrare rapidă. Soluția oferă retailerilor și furnizorilor de servicii – de la curierat la pizzerii și lanțuri de farmacii – o platformă care permite controlul integral asupra operațiunilor de livrare. Platforma se poate implementa în doar câteva minute, iar ofertele de abonament variază între 54 și 999 euro/lună, cu posibilitatea personalizării pentru clienții cu nevoi complexe.

„Investiția ne va permite să ne extindem rapid pe piețele internaționale și să continuăm dezvoltarea celei mai avansate infrastructuri de instant delivery. Avem deja cereri din zona Europei Centrale și de Est și Asiei.” a declarat Cristian Grozea, CEO BeeFast.

BeeFast primește finanțarea în valoare de 450.000 de dolari de la Lucian Despoiu, antreprenor român cu experiență în dezvoltarea business-urilor digitale la nivel internațional, fondator al unor companii renumite precum eJobs, Kondiment, Majoritas și Skyy Network.

„Am încredere totală în echipa BeeFast. Sunt antreprenori care schimbă lumea, găsind soluții la marile provocări ale economiei digitale. Echipa BeeFast a dovedit că poate scala rapid, se poate adapta oricărei situații și are energia de a transforma ideile în realitate.

De asta am decis să investesc: pentru că oamenii cu viziune și determinare ca ei sunt cei care fac diferența. Într-o lume a vitezei, BeeFast construiește o infrastructură care permite mișcarea rapidă și inteligentă a bunurilor, în timp real. E timpul ca livrările să primească acest upgrade major”, spune Lucian Despoiu, BeeFast.

Platforma BeeFast SaaS oferă vizibilitate și organizare în timp real a operațiunilor de livrare printr-un dispecerat intuitiv, adaptat cerințelor specifice livrărilor instant. În plus, soluția integrează un modul de tarifare ultra-flexibil, configurabil pe baza unor parametri variați, cum ar fi locațiile de pick-up și drop-off, distanța parcursă, greutatea coletelor și timpul de livrare, permițând companiilor să-și stabilească prețurile în funcție de propriile nevoi și caracteristicile fiecărei comenzi.

Platforma include, de asemenea, un sistem de raportare complex, care permite optimizarea operațiunilor, reducerea costurilor și îmbunătățirea experienței de livrare pentru consumatori.

“Cu această finanțare, ne apropiem de obiectivul nostru de a crea o infrastructură digitală solidă, care să susțină creșterea companiilor la nivel global în economia digitală. Expertiza lui Lucian Despoiu în dezvoltarea business-urilor digitale internaționale adaugă, desigur,  un plus de valoare proiectului nostru, accelerând expansiunea BeeFast pe piețele globale. Ne propunem, astfel, să transformăm livrările ultra-rapide prin soluții simplu de utilizat și eficient de implementat, astfel încât afacerile să poată gestiona mai bine comenzile, să fie mai organizate și să ofere o experiență îmbunătățită clienților lor” mai adaugă Cristian Grozea.

Procesul de finanțare a fost facilitat de o echipă de legal dedicată, formată din Corina Roman, Partener Baciu Partners și Constantin Beiu, Partener Mergeani, Prodan, Beiu & Associates, care au asigurat suportul juridic necesar pentru încheierea cu succes a tranzacției.

BeeFast, start-up fondat de patru antreprenori la finalul lui 2019, a pornit ca o soluție de livrări rapide B2B și B2C, care s-a transformat în 2022 într-o soluție SaaS pentru livrări rapide, scalabilă și complexă.

Beneficiile utilizării BeeFast SaaS vizează atât clientul business, curierii, cât și consumatorul final. Astfel, pentru afaceri, utilizarea soluției aduce observabilitate în timp real a operațiunilor – ce comenzi intră, când, cine le livrează, real time tracking -, oferind de asemenea date și analiza lor. Aceasta poate fi personalizată, astfel încât fiecare business owner să își poată optimiza activitatea operațională.

Te-ar mai putea interesa și
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României, cel puțin pe termen scurt. Vom afla cine va fi prim ministru, dar și cine va conduce cele două camere ale Parlamentului, Senatul și......
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Ilie Bolojan, președintele PNL, a ieșit cu declarații arătând că PNL va avea șase miniștrii. Iată care sunt. PSD ...
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ...
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...