Startup-ul local Enterteq lansează o soluție digitală pentru alinierea companiilor la noile norme ESG impuse de UE de la 1 ianuarie 2024

Startup-ul local Enterteq a lansat o platformă software pentru planificarea, monitorizarea, optimizarea şi contabilizarea emisiilor de carbon pentru companiile care vor trebui să se alinieze noilor reguli de sustenabilitate impuse de Uniunea Europeană, din 1 ianuarie 2024.
Lidia Neagu - joi, 16 nov. 2023, 18:02
Startup-ul local Enterteq lansează o soluție digitală pentru alinierea companiilor la noile norme ESG impuse de UE de la 1 ianuarie 2024

Începând cu această dată, companiile cu peste 500 de angajați, listate la bursă, va trebui să se supună Directivei privind raportarea corporativă de sustenabilitate (CSRD), care impune un set complex de  reguli privind informaţiile şi datele referitoare la aspecte legate de mediu, social şi guvernanţă (ESG) pe care acestea trebuie să le raporteze, din 2025. Iar din anul 2025, companiile mici și mijlocii listate la bursă vor intra și ele sub incidența acestor normative, cu raportare din 2027. 

EmissionX deschide noi posibilități pentru mediul economic

„Presiunea implementării unor sisteme de management al emisiilor de carbon pe fiecare produs și serviciu livrat către piață nu este creată doar de necesitatea alinierii la cadrul legislativ al domeniului, ci și de pericolul izolării economice. Piața capitalurilor și cea bancară, precum și legislația de tip supply chain act (activă deja în țările dezvoltate din Europa și America de Nord) impun criterii severe de mediu pentru participarea firmelor la schimburile economice. Este de precizat că training-ul și consultanța de specialitate vor fi importante pentru alinierea la noile reguli. Noi ne propunem că construim un pod între consultanța de specialitate și executarea softurilor necesare. Perspectiva noastră este că fiecare companie are oportunitatea să evalueze cum poate obține avantaje din această politică, astfel încât aceasta să nu aibă impact asupra scăderii profitului, așa cum există riscul”, subliniază George Crețu, CEO Enterteq.

„În realitate, organizațiile vor fi afectate mult mai devreme de noua directivă. De exemplu, ținând cont de faptul că firmele devin responsabile și pentru o parte din amprenta de carbon a partenerilor lor de afaceri, fiecare bancă care va evalua cerința de finanțare a unei afaceri va cere dovezi că aceasta este sustenabilă. Factorii de sustenabilitate devin parte din evaluarea performanței și criteriu de finanțare. Platforma EmissionX ajută companiile şi pe furnizorii acestora să colaboreze în vederea reducerii şi diminuării emisiilor de carbon și permite monitorizarea în timp real a indicatorilor urmăriți. În exemplul dat, le oferă băncilor posibilitatea de a le pune la dispoziție firmelor mici și mijlocii platforme unde își pot calcula toți acești indicatori. O altă consecință esențială a directivei este faptul că evaluarea performanței afacerilor va include indicatori ESG și planificarea obiectivelor net-zero; o amprentă mai mare de carbon va însemna costuri mai mari”, arată Cristina Apahideanu, Chief Consulting Officer, Enterteq. 

Amprenta de carbon include toate emisiile gazelor cu efect de seră ale unei companii și / sau pentru care compania este responsabilă, exprimate în echivalent CO2. Emisiile evaluate provin din activitatea proprie, din activitatea altor firme asupra cărora compania are control financiar, operațional sau proprietar, precum și din activitatea partenerilor de afaceri (furnizori, clienți), proporțional cu fluxurile derulate între aceștia și compania analizată. Există 3 domenii de aplicare ale emisiilor: emisii directe (ardere staționară, ardere mobilă, refrigeranți, ardere biomasă), forme de energie pentru uz propriu (electricitate, căldură, apă rece, apă caldă), emisii indirecte (bunuri și servicii achiziționate, deșeuri generate din operațiuni, deplasări în interes de serviciu, naveta angajaților, francize, investiții ș.a.).

EmissionX permite urcarea în platformă a datelor relevante pentru cele 84 de cerințe de raportare ale CSDR, precum firmele colaboratoare sau afiliate, date despre tranzacții, intrări/ieșiri de produse, importuri, proprietăți deținute, măsuri de reducere a amprentei de carbon (de exemplu achiziția de certificate verzi, împăduriri etc.).

Platforma generează date în timp real, precum emisiile de carbon per angajat, per unitate de venit, per furnizor și emite rapoarte unde responsabilul ESG poate include comentarii. Aceasta permite și generarea unei evaluări ESG și crearea unei hărți a cauzalității, în care pot fi identificați indicatorii din activitatea companiei au impact asupra reducerii amprentei de carbon. 

GreenXchange, platformă de tranzacționare a creditelor de carbon

Totodată a fost lansată și GreenXchange, o platformă inovatoare de tranzacționare a creditelor de carbon, creată de Asociația Română pentru Smart City, în colaborare cu Enterteq, menită să faciliteze schimbul sustenabil de credite de carbon între organizații, sprijinind astfel inițiativele de reducere a emisiilor și promovând dezvoltarea economică și ecologică în orașele inteligente. Eduard Dumitrașcu, Președintele Asociației Române pentru Smart City, a semnalat cu această ocazie că platforma vine în întâmpinarea unei tendințe generate de noile norme de sustenabilitate, aceea a activelor de mediu în cadrul patrimoniului public, ca subiect ce se va afla în prim plan, în perioada următoare. El a arătat și că politicile de compensare vor fi un stimulent de dezvoltare economică. 

„Conceptul de compensare a emisiilor permite emitenților de carbon să cumpere credite de carbon în cadrul unor proiecte care reduc sau elimină CO2, cum ar fi împăduririle sau proiecte de energie regenerabilă, prin intermediul unui broker de tranzacționare. Acest proces ajută la finațarea inițiativelor sustenabile și la încurajarea reducerii emisiilor, la nivel global. Politicile de compensare pot stimula economia prin crearea de noi piețe și oportunități de afaceri în domeniul sustenabilității și energiilor regenerabile. Aceste politici pot genera venituri suplimentare pentru guvern și comunități locale, contribuind la echilibre bugetare și creșterea valorii patrimoniului public”, declară acesta.  

Proiectul de dezvoltare a platformei EmissionX (emissionx.eu)  a fost finanţat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin mecanismul financiar SEE şi Norvegian 2014-2021, în cadrul Programului Dezvoltarea IMM-urilor din România.

Enterteq a fost fondată în 2021, în București, la inițiativa unui grup de experți specializați în inteligență artificială și transformare digitală, cu o metodologie proprie, axată pe acumularea de cunoaștere la nivelul companiilor-client. Principala misiune a acesteia este furnizarea de soluții de afaceri ESG, folosind inovația digitală, în industrii precum retail, producție, construcții și administrare imobile, servicii financiare, aviație. Ariile tehnice acoperite sunt, cu prioritate, procesarea inteligentă a datelor, procese digitale, AI și machine learning.

Te-ar mai putea interesa și
Radu Oprea, ministrul Economiei: Guvernul a aprobat memorandumul pentru construirea primei drone românești
Radu Oprea, ministrul Economiei: Guvernul a aprobat memorandumul pentru construirea primei drone românești
Guvernul a aprobat memorandumul privitor la dezvoltarea unei drone româneşti în baza unei colaborări între Ministerul Economiei şi Ministerul Digitalizării, a anunţat ministrul Economiei,......
Înmatriculările de autoturisme ale PFA-urilor și liber-profesioniștilor sunt blocate, din cauza unui ordin MAI intrat recent în vigoare
Înmatriculările de autoturisme ale PFA-urilor și liber-profesioniștilor sunt blocate, din cauza unui ordin MAI intrat ...
Un ordin al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), intrat în vigoare în data de 15 noiembrie, a blocat înmatriculările ...
MMSS: Guvernul a aprobat o operaţiune normală de completare (1,6 miliarde de lei) a bugetului de pensii cu sume de la bugetul de stat
MMSS: Guvernul a aprobat o operaţiune normală de completare (1,6 miliarde de lei) a bugetului de pensii cu sume de la bugetul ...
Bugetul de pensii a fost completat cu 1,6 miliarde de lei de la Bugetul de stat, potrivit unei Hotărâri de Guvern, iar ...
dm drogerie markt România raportează că a închis anul financiar 2023/2024 cu o cifră de afaceri peste 1,77 de miliarde de lei, în creștere cu 35%
dm drogerie markt România raportează că a închis anul financiar 2023/2024 cu o cifră de afaceri peste 1,77 de miliarde ...
dm drogerie markt România a închis anul financiar 2023 - 2024 la data de 30 septembrie, cu o cifră de afaceri de 1.770.743.025 ...