Startup-ul românesc de IT FlowX.ai, lansat în 2021, anunţă o rundă de finanţare record, de 35 mil. dolari

23 05. 2023
Ioan Iacob Serban Chiricescu FlowX

Suma obţinută de FlowX.ai este şi cea mai mare rundă de finanţare finalizată de un start-up tech din România, dar şi cea mai mare tranzacţie semnată în ultimii doi ani de o companie care activează în zona de software pentru marile companii.

Runda de finanţare a fost condusă de Dawn Capital din Londra, principalul investitor european specializat în software B2B, cu participarea investitorilor existenţi PortfoLion, SeedBlink şi DayOne Capital. FlowX.ai va utiliza fondurile pentru a stimula inovaţia continuă a produsului şi pentru a-şi extinde prezenţa globală.

„Finanţarea de serie A ne va permite să aducem pe piaţă mai multe inovaţii care vor introduce AI în mediul enterprise la scară largă şi să ne extindem prezenţa geografică“, a declarat, într-un comunicat, Ioan Iacob, cofondator şi director general al companiei.

Compania a fost fondată în 2021 de Ioan Iacob, Radu Cautiș și Șerban Chiricescu. În ultimii doi ani, în parteneriat cu integratori de sisteme, platforma FlowX.AI a generat un randament al investiției de ordinul sutelor de milioane de dolari pentru instituții financiare importante la nivel european. Portofoliul de clienți include grupul bancar european OTP, cu active de peste 85 miliarde de dolari, Banca Transilvania, cea mai mare bancă din Sud-Estul Europei, precum și unul dintre principalele grupuri bancare din Europa Centrală, Alpha Bank.

Cu o echipă de aproximativ 50 de persoane în Europa și S.U.A., FlowX.AI se pregătește pentru o extindere internațională rapidă, cu obiectivul de a deveni platforma de referință în application modernization la nivel enterprise. 

“În ultimii ani, diverse platforme au făcut multiple promisiuni legate de viteza de dezvoltare a produselor digitale – no code, low code, „citizen developers” și multe altele – dar realitatea este că nu există nicio altă platformă astăzi care să poată rezolva cu adevărat problema modernizării sistemelor digitale la nivel enterprise. Marile organizații sunt captive într-un ecosistem de soluții IT fragmentate și inflexibile, tehnologii proprietare. Platforma FlowX.AI rezolvă aceste probleme, într-un mod fără precedent. Ceea ce anterior era fie imposibil, fie dura ani, acum poate fi dezvoltat în câteva săptămâni. Investiția de serie A primită ne va permite să aducem mai multe inovații care vor duce inteligența artificială către mediul enterprise la o scară amplă și, de asemenea, să ne extindem geografic”, declară Ioan Iacob, cofondator și CEO FlowX.AI.

FlowX.AI a fost lansată ca o platformă de accelerare a transformării digitale pentru a rezolva o problemă uriașă cu care se confruntă instituțiile financiare: cum să construiască rapid soluții digitale moderne peste sistemele deja existente.