Statele G7 au convenit să-și scadă consumul de gaze naturale și să accelereze folosirea energiei regenerabile

G7 (grupul statelor puternic industrializate) a fost de acord să solicite reducerea consumului de gaze şi sporirea producţiei de electricitate din surse regenerabile, în timp ce va fi redus mai rapid consumul de combustibili fosili şi nu vor fi construite noi centrale pe bază de cărbune, a anunţat sâmbătă ministrul pentru Tranziţia Energetică din Franţa, Agnes Pannier-Runacher, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 15 apr. 2023, 14:15
Statele G7 au convenit să-și scadă consumul de gaze naturale și să accelereze folosirea energiei regenerabile

Totuşi, miniştrii Mediului şi ai Energiei din G7 nu au reuşit să se pună de acord asupra unei date exacte pentru renunţarea la producţia de electricitate pe bază de cărbune, le-a spus jurnaliştilor oficialul francez, în prima din cele două zile ale discuţiilor dedicate climei şi energiei la Sapporo, în nordul Japoniei.

„Statele membre G7 au convenit că primul răspuns la criza energiei trebuie să fie reducerea consumului de energie şi de gaze. Pentru prima dată, G7 a anunţat că trebuie accelerată renunţarea la combustibilii fosili şi a transmis un mesaj privind accelerarea utilizării energiei regenerabile”, a declarat Pannier-Runacher.

Separat, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că G7 a decis să sprijine obiectivul „de a spori semnificativ producţia de electricitate din surse regenerabile”, iar oficialii prezenţi la Sapporo iau în considerare stabilirea unor obiective numerice pentru sporirea capacităţilor de energie solară la cel puţin un terawatt (TW) şi a capacităţilor de energie eoliană la 150 gigawaţi (GW) până în 2030.

„Problemele imperative sunt legate de aprovizionarea cu gaze doar pe termen scurt, ceea ce înseamnă în mod implicit că nu putem investi în explorarea de noi zăcăminte de gaze. Energia nucleară este sprijinită de G7 ca o soluţie pentru tranziţia energetică, pentru garantarea siguranţei aprovizionării”, a afirmat Pannier-Runacher.

La reuniunea G7 s-a discutat şi despre necesitatea de a ajuta ţările emergente să-şi reducă emisiile, inclusiv prin finanţare.

„G7 trebuie să-şi reducă propriile emisii dar şi să adopte măsuri concrete pentru reducerea emisiilor pe plan global”, a declarat ministrul nipon al Economiei şi Comerţului, Yasutoshi Nishimura.

Sursa foto: Twitter

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...