Statele membre ale UE vor analiza acordul americano-german cu privire la Nord Stream 2

22 07. 2021
nord_stream_announces_results_of_environmental_monitoring_in_german_waters_12848000

‘Îl vom lua în discuţie cu statele membre ale UE şi cu vecinii noştri, inclusiv cu Ucraina’, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei într-o conferinţă de presă, după ce administraţia americană şi guvernul german s-au angajat în cadrul acordului respectiv să diminueze ameninţarea la adresa securităţii reprezentată de această conductă.

Comisia a salutat de asemenea angajamentul Germaniei de a aplica ‘spiritul şi litera legilor din domeniul energiei din UE’, având în vedere eforturile Uniunii Europene de a căuta o mai mare independenţă energetică faţă de Rusia.

În acelaşi timp, cancelarul Angela Merkel a calificat joi drept ‘un bun pas înainte’ acordul încheiat miercuri între SUA şi Germania cu privire la viitorul gazoductului Nord Stream 2, chiar dacă rămân ‘diferenţe’ în legătură cu acest proiect controversat, conform AFP.

‘Este un bun pas înainte, care a cerut o voinţă de compromis din partea ambelor părţi’, a afirmat ea în cadrul unei conferinţe de presă la Berlin.

Totuşi, cancelarul german a precizat că acest acord ‘nu rezolvă toate divergenţele’ cu privire la gazoductul care leagă Rusia şi Germania, ocolind Ucraina.

‘Este o tentativă între guvernul american şi noi de a stabili anumite condiţii’, a rezumat ea.

‘Noi avem nevoie de acest proiect în Germania’, a insistat Merkel, care urmează să plece de la putere după alegerile legislative din 26 septembrie.

Berlinul şi Washingtonul au anunţat miercuri încheierea unui acord destinat să pună capăt disputelor dintre ele cu privire la acest proiect, ce durează de mai mulţi ani.

SUA au deplâns faptul că Nord Stream trece pe sub Marea Baltică şi nu prin Ucraina, ameninţând să priveze această ţară de o parte din veniturile rezultate din taxele de tranzit, dar şi de un mijloc de presiune asupra Moscovei.

Deci, Berlinul şi Washingtonul s-au angajat, într-o declaraţie comună, să adopte sancţiuni împotriva Rusiei, dacă Moscova va utiliza acest proiect pentru a ‘comite acte agresive împotriva Ucrainei’.

Cancelarul german s-a referit în declaraţiile sale la asigurările părţii ruse că ‘nu intenţionează să utilizeze energia ca pe o armă’.

Rusia ‘trebuie crezută aici pe cuvânt’, a remarcat ea.

Şi dacă această promisiune nu va fi respectată, ‘nu am fi complet lipsiţi de apărare’, a asigurat Merkel, în timp ce oponenţii proiectului consideră prea vagă ameninţarea cu sancţiuni.

Acordul a fost primit cu indignare de Kiev, care consideră că acesta generează ‘noi ameninţări’ pentru Ucraina.

Angela Merkel a susţinut din nou necesitatea unui dialog cu Moscova, notează AFP.

‘Cred că noi ar trebui întotdeauna să fim interesaţi în a rămâne în dialog cu Rusia’, a afirmat ea.

‘Avem desigur păreri foarte diferite’, adaugă ea, apreciind totuşi că este important ‘să păstrăm legătura şi să încercăm să găsim soluţii’.

Berlinul a promis să creeze ‘un fond verde’ pentru a ‘susţine tranziţia energetică a Ucrainei’, în care Germania ar trebui să angajeze iniţial circa 150 milioane de euro.