Statele membre G7 avertizează că orice încercare de coerciție economică va avea consecințe. Deși nu a fost numită direct, amenințarea este adresată Chinei

20 05. 2023
Summit G7 Hiroshima

Combaterea încercărilor Beijingului de a utiliza măsuri de restricţionare a comerţului în scopuri diplomatice este o temă centrală a reuniunii şefilor de stat şi de guvern din grupul celor mai industrializate şapte democraţii.

„Vom lucra împreună pentru a ne asigura că încercările de a folosi dependenţele economice ca armă” să fie „sortite eşecului” şi să aibă „consecinţe”, au declarat responsabilii G7 într-un comunicat.

„Ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la constrângerea economică”, care nu doar dăunează comerţului internaţional, ci „subminează de asemenea ordinea internaţională bazată pe respectarea suveranităţii şi a statului de drept şi, în cele din urmă, compromite securitatea şi stabilitatea globală”, au adăugat ei.

G7 este deosebit de îngrijorat de vulnerabilitatea sa în sectoare strategice precum mineralele esenţiale, semiconductorii şi bateriile electrice.

Liderii grupului doresc să consolideze lanţurile de aprovizionare pentru a evita perturbarea acestora şi pentru a se asigura că tehnologiile cu aplicaţii în materie de securitate naţională sunt „controlate în mod corespunzător”.

Oficialii europeni şi americani au evocat dimineaţă elementele de limbaj faţă de Beijing, care ar trebui să fie prezente în comunicatul final al G7 aşteptat duminică.

Această declaraţie comună nu va conţine nimic „ostil” sau „gratuit”, ci mai degrabă un apel pentru „relaţii stabile cu China şi pentru a lucra împreună pe probleme de interes reciproc”, potrivit consilierului naţional de securitate al Statelor Unite Jake Sullivan.

Washingtonul a desfăşurat o campanie intensă în ultimele luni pentru a restricţiona accesul Chinei la instrumente avansate de producţie de semiconductori, invocând preocupări de securitate naţională şi împingând Japonia şi Ţările de Jos să ia măsuri similare, aminteşte AFP.

Sursa foto: Mofa.go.jp