Statele membre şi PE au ajuns la un acord privind un nou buget al UE pentru 2015

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) şi Parlamentul European (PE) au ajuns marţi la un acord privind un nou buget pentru 2015 al blocului comunitar format din 28 de ţări, după ce au fost depăşite divergenţele ce puneau în pericol obţinerea unei înţelegeri, relatează EUbusiness.
Economica.net - mie, 10 dec. 2014, 09:16
Statele membre şi PE au ajuns la un acord privind un nou buget al UE pentru 2015

Cele două părţi nu reuşiseră să ajungă la un acord în noiembrie, deoarece guvernele ţărilor din UE, preocupate în legătură cu cheltuielile, au fost supuse unor presiuni puternice pe plan intern pentru a reduce din birocraţia Bruxellesului, perceput ca fiind risipitor.

Problemele au fost complicate în acest an de o dispută aprinsă în legătură cu recalcularea contribuţiilor statelor membre la bugetul UE, la care Marea Britanie ar trebui să plătească o sumă suplimentară de 2,1 miliarde de euro.

În cele din urmă, ambele părţi au ajuns la un acord asupra unui buget ce necesită contribuţii în valoare de 141,2 miliarde de euro.

”Am ajuns la un acord”, a declarat pentru AFP eurodeputatul liberal şi negociator Jean Arthuis, adăugând: ”Ne-a mai rămas acum doar să-l oficializăm”.

Acordul prevede, de asemenea, o creştere a contribuţiilor cu 3,5 miliarde de euro pentru bugetul din 2014 pentru a rezolva ceea ce Consiliul European – din care fac parte liderii politici ai statelor membre – a numit ”o amploare fără precedent a restanţelor neplătite”.

Dar UE are în total restanţe între 25 de miliarde de euro şi 30 de miliarde de euro, potrivit lui Arthuis.

Ministrul italian de finanţe, Pier Carlo Padoan, a cărui ţară deţine în acest semestru preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, a salutat acordul privind noul buget pe 2015.

Acordul reflectă ”nevoia de a soluţiona problema restanţelor neplătite, importanţa de a nu submina eforturile statelor membre de consolidare a finanţelor lor publice, precum şi necesitatea de a oferi impulsul necesar pentru crearea de locuri de muncă şi generarea de creştere economică în viitor”, a declarat ministrul italian de finanţe.

Bugetul include, de asemenea, opt miliarde de euro pentru a ajuta la implementarea planului de investiţii de 315 miliarde de euro al Comisiei Europene, condusă de Jean Claude-Juncker, plan destinat să relanseze economia Uniunii Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Lion’s Head a primit autorizația de construcție pentru un parc industrial de 80.000 mp în Popești Leordeni
Lion’s Head a primit autorizația de construcție pentru un parc industrial de 80.000 mp în Popești Leordeni
Proiectul Lion's Head va oferi spații flexibile, constând în unități cu dimensiuni cuprinse între 1.500 mp și 20.000 mp, distribuite pe o suprafață totală construită de 85.000 mp....
Autostrada Bucureștiului A0: În 10 zile se finalizează partea sudică – Grindeanu
Autostrada Bucureștiului A0: În 10 zile se finalizează partea sudică – Grindeanu
Ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, estimează că în 10 zile vor fi finalizate ...
Fără majorare a TVA, dar cu impozit progresiv, spune Sorin Grindeanu
Fără majorare a TVA, dar cu impozit progresiv, spune Sorin Grindeanu
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, la Curtea de Argeş, că dacă ar fi implementat impozitul ...
Vânzătorii de pe piața neagră folosesc social media și drone pentru a livra țigări europenilor care fumează
Vânzătorii de pe piața neagră folosesc social media și drone pentru a livra țigări europenilor care fumează
Contrabandiștii de țigări și vânzătorii pe piața neagră folosesc din ce în ce mai frecvent tehnologii precum social ...