Statele nordice din UE, în frunte cu Germania, resping categoric planurile unor noi împrumuturi comune pentru susținerea industriei verzi

Speranţele privind noi împrumuturi comune la nivelul Uniunii Europene, pentru a susţine industria verde europeană, au fost spulberate după ce mai multe state membre din nordul Europei, în frunte cu Germania, şi-a exprimat opoziţia vehementă faţă de orice formă de noi împrumuturi comune, informează Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 16 feb. 2023, 21:48
Statele nordice din UE, în frunte cu Germania, resping categoric planurile unor noi împrumuturi comune pentru susținerea industriei verzi

Împrumuturile comune au fost utilizate prima dată în UE pentru a ajuta ţările membre să plătească pentru revenirea din pandemia de coronavirus însă şi atunci, la fel ca şi acum, ţări precum Danemarca, Finlanda, Ţările de Jos şi Germania şi-au exprimat nemulţumirea că vor trebui să plătească pentru ţările din sudul Europei, pe care le critică pentru că le lipseşte disciplina fiscală.

„Nu cred că este nevoie de noi instrumente financiare sau, mai precis, de noi împrumuturi comune la nivel european”, a declarat miercuri ministrul german de Finanţe, Christian Lindner (foto), cu prilejul unei conferinţe organizate la Helsinki pe tema viitorului finanţelor UE.

Ideea unor noi împrumuturi comune în UE este susţinută de Franţa şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, pentru a ajuta ţările puternic îndatorate să strângă fondurile de care au nevoie pentru a-şi transforma economiile, în contextul vastului program de subvenţii adoptat în SUA. Liderii europeni se tem că subvenţiile de 369 de miliarde de dolari prevăzute în strategia americană Inflation Reduction Act ar putea convinge companiile să plece din Europa pentru a-şi muta operaţiunile în America de Nord.

„Avem nevoie de o mai bună calitate a cheltuielilor în sectorul public în loc de o mai mare cantitate”, a apreciat Lindner, făcând referire la propunerile privind noi subvenţii pentru industria verde european, în ideea de a crea un mediu concurenţial egal cu SUA. „O expansiune excesivă a subvenţiilor europene nu este răspunsul corect”, a concluzionat oficialul german.

Ministrul Finanţelor din Finlanda, Annika Saarikko, s-a declarat de acord cu acest punct de vedere, susţinând că există suficiente fonduri disponibile pentru ţările UE în cadrul fondului de revenire din pandemie, denumit „Next Generation EU” şi care are o valoare de 800 de miliarde de euro.

„Nu avem nevoie de finanţare europeană suplimentară”, a spus Annika Saarikko la o conferinţă de presă comună cu Christian Lindner.

La începutul acestei luni, Comisia Europeană a prezentat un plan pentru extinderea capacităţii UE de producţie a tehnologiilor şi produselor cu emisii nete egale cu zero, şi cu această ocazie a lăsat deschisă uşa pentru o majorare a ajutoarelor de stat.

Însă ţările membre mici se tem că statele mari din UE vor putea cheltui sume mai mari de bani, iar un grup de 11 state membre au trimis o scrisoare Comisiei Europene în care îi cer să dea dovadă de „prudenţă maximă” când vine vorba de relaxarea prevederilor privind ajutoarele de stat, apreciind că asta riscă să afecteze competiţia.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...