Statele UE au ajuns la un acord de principiu privind impunerea unui nou pachet de sancțiuni împotriva Belarusului

26 06. 2024
Meeting_of_Vladimir_Putin_and_Alexander_Lukashenko_07_(29-05-2021)

Preşedinţia belgiană a Consiliului UE a informat că s-a ajuns la acest acord de principiu în cadrul reuniunii de miercuri a Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană.

Acest pachet, care era blocat din ianuarie 2023,”va consolida măsurile noastre ca răspuns la invazia rusă în Ucraina, inclusiv lupta împotriva eludării sancţiunilor”, a informat preşedinţia belgiană pe reţeaua de socializare X.

„Cu acest pachet, tocmai am închis cea mai mare lacună în regimul nostru de sancţiuni”, a declarat un purtător de cuvânt al preşedinţiei belgiene, referindu-se la faptul că Rusia şi Belarus au o uniune vamală.

Luni, UE a aprobat oficial al 14-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei pentru invadarea Ucrainei în februarie 2022. Acesta a inclus primele măsuri restrictive europene împotriva gazului natural lichefiat (GNL) rusesc, precum şi împotriva principalei companii maritime ruse pentru contribuţia sa la eforturile de război, dar şi acţiuni de prevenire a eludării măsurilor deja impuse.

Surse comunitare au afirmat că, în ultimele luni,”a devenit foarte clar că sancţiunile sunt în mare măsură evitate prin Belarus” şi au remarcat faptul că, în pofida adoptării celui de-al 14-le pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, fără a ţinti Belarusul continua să existe „o uşă din dos ce trebuia închisă”. Din acest motiv, în ultimele zile Comisia Europeană şi preşedinţia belgiană au lucrat intens la o nouă rundă de măsuri restrictive împotriva Belarusului, care să fie aliniată cu sancţiunile deja aprobate împotriva Rusiei.

Sursa foto: Wikipedia