Statele UE lansează procedura de înfiinţare a unui Parchet european, cu participarea doar a unora din ele
Consiliul UE, care reuneşte statele membre, ‘a luat act de absenţa unanimităţii’ în ce priveşte crearea acestui Parchet independent, ce ar urma să fie responsabil în principal cu lansarea urmării în justiţie a celor vinovaţi de fraude importante în materie de TVA.
Potrivit unui comunicat al Consiliului, şefii de stat şi de guvern din UE vor întreprinde ‘o ultimă tentativă’ de consens la un viitor summit, însă, în lipsa unui acord unanim, ‘ar putea fi avută în vedere o cooperare consolidată’.
‘Cooperarea consolidată’ este o procedură europeană ce permite, în ultimă instanţă, unui număr de cel puţin nouă state membre să adopte decizii care nu li se vor aplica decât lor, chiar dacă alte state li se pot alătura ulterior.
Potrivit Comisiei Europene, cel puţin 17 membre s-au declarat în acest stadiu interesate să ia parte la lansarea Parchetului european, printre care Franţa, Germania, Belgia şi Spania. În schimb, Ungaria, Polonia sau Olanda, de pildă, nu intenţionează să adere.
Parchetul european, a cărui creare este prevăzută în tratate începând din 2009 şi se află în negociere din 2013, este o instanţă independentă ce ar avea ca scop combaterea tuturor infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Fraudele cu caracter transfrontalier privează anual bugetele naţionale din UE de cel puţin 50 de miliarde de euro din venituri din TVA.