Statele UE vor să impună politici de reglementare a activității „influencerilor”

Miniştrii Culturii din statele UE au cerut marţi la o reuniune a Consiliului UE măsuri pentru încurajarea unui comportament responsabil în rândul "influencerilor" activi pe reţelele de socializare şi dezvoltarea unor organisme sau mecanisme de reglementare a activităţilor acestora, inclusiv un posibil cod etic, relatează agenţia spaniolă EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 14 mai 2024, 18:21
Statele UE vor să impună politici de reglementare a activității

În concluziile reuniunii, miniştrii europeni ai Culturii au avertizat asupra impactului „potenţial dăunător” pe care aceste persoane îl pot avea asupra sănătăţii mintale a oamenilor şi asupra democraţiei.

„Europenii petrec mult timp online, ceea ce înseamnă că persoanele influente care creează conţinut pentru reţelele de socializare au un impact mai mare ca oricând asupra modului în care percepem şi înţelegem lumea”, a explicat ministrul belgian al tineretului, Benjamin Dalle, a cărui ţară exercită preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Prin urmare, miniştrii europeni ai Culturii au cerut Comisiei Europene să dezvolte o abordare politică axată pe alfabetizarea mediatică a „influencerilor” şi pe comportamentul responsabil în activitatea pe reţelele de socializare şi pe platformele video, pentru a garanta respectarea normelor ce guvernează internetul.

În acest sens, textul aprobat urmăreşte să conştientizeze în rândul creatorilor de conţinut impactul pe care activitatea lor îl poate avea asupra populaţiei prin răspândirea de informaţii eronate, dezinformare, discursuri de ură şi conţinuturi ilegale sau dăunătoare.

De asemenea, miniştrii europeni au evidenţiat creşterea numărului „influencerilor” minori şi necesitatea ca părinţii sau tutorii acestora să aibă grijă de ei şi să cunoască obligaţiile legale rezultate din folosirea reţelelor de socializare.

În concluziile aceleiaşi reuniuni ministeriale statele blocului comunitar sunt îndemnate să elaboreze un cod etic destinat „influencerilor” şi să asigure că vor participa la elaborarea aspectelor politicii comunitare privind mass-media ce pot avea implicaţii asupra activităţii lor, inclusiv folosirea sporită a inteligenţei artificiale.

Te-ar mai putea interesa și
Marius Budăî, fost ministru PSD al Muncii, cere ca PSD să nu intre la guvernare dacă Guvernul va impozita pensiile mai mari de 2.500 lei
Marius Budăî, fost ministru PSD al Muncii, cere ca PSD să nu intre la guvernare dacă Guvernul va impozita pensiile mai ...
Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, sugerează ca Partidul Social Democrat (PSD) să nu intre la guvernare, dacă măsura propusă privind introducerea contribuției la sănătate pentru......
Parcările magazinelor Selgros, dotate cu stații de încărcare EVConnect pentru mașini electrice
Parcările magazinelor Selgros, dotate cu stații de încărcare EVConnect pentru mașini electrice
Selgros și EVConnect vor instala peste 40 de stații de încărcare pentru mașini electrice și hibride în parcările ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: În câteva zile se deschide un nou tronson. Simulare de traseu
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: În câteva zile se deschide un nou tronson. Simulare de traseu
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu prezintă marți o simulare de traseu pe primul lot de autostradă ...
Eurostar va introduce trenuri directe care să lege Marea Britanie cu Germania şi Elveţia
Eurostar va introduce trenuri directe care să lege Marea Britanie cu Germania şi Elveţia
Eurostar intenţionează să lanseze servicii directe de transport feroviar care să conecteze Marea Britanie cu Germania ...