Statele Unite au cel puţin 16 baze de interceptare în străinătate

Economica.net
08 07. 2013
spy_gear_1_26370500

„Una dintre bazele de spionaj unde agenţi ai NSA colaborau cu colegii din cadrul CIA a funcţionat în oraşul Brasilia, cel puţin până în 2002”, scrie cotidianul.

Ziarul O Globo, care a avut acces la documente furnizate de Edward Snowden, nu a găsit dovezi care să ateste că activităţile de spionaj ar continua.

Duminică, O Globo a scris că, în ultimii zece ani, persoane care au tranzitat Brazilia sau au locuit în această ţară au fost spionate de serviciile secrete americane. Guvernul brazilian, care a catalogat aceste dezvăluiri ca fiind „extrem de grave”, va propune Naţiunilor Unite noi reglementări în acest domeniu.

Conform ediţiei de luni a ziarului O Globo, Statele Unite au în total 16 baze de spionaj în străinătate, cea din Brazilia fiind singura din America de Sud. O altă echipă de agenţi americani ar opera în capitala Indiei, New Delhi.