Statele Unite, Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie se opun categoric deciziei Israelului de extindere a coloniilor în Cisiordania

Statele Unite, Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie au declarat marţi că se opun cu fermitate deciziei Israelului de a legaliza nouă colonii în Cisiordania ocupată şi de a construi noi locuinţe în coloniile existente, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 14 feb. 2023, 16:58
Statele Unite, Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie se opun categoric deciziei Israelului de extindere a coloniilor în Cisiordania

„Ne opunem cu fermitate acestor acţiuni unilaterale care nu fac decât să crească tensiunile între israelieni şi palestinieni şi care dăunează eforturilor vizând ajungerea la soluţia negociată a două state”, au scris miniştrii de externe ai celor cinci ţări într-o declaraţie comună.

Măsurile anunţate duminică de cabinetul de securitate israelian au fost prezentate drept un răspuns la o serie de atacuri palestiniene în Ierusalimul de Est, dintre care unul soldat cu trei morţi vineri.

Cele nouă colonii în cauză erau considerate până acum ilegale din punctul de vedere al dreptului israelian pentru că fuseseră înfiinţate fără aprobarea Guvernului, în timp ce, pentru ONU, orice colonizare evreiască în Cisiordania este ilegală din perspectiva dreptului internaţional.

„Profund preocupate” de anunţul Israelului, SUA şi cele patru ţări europene reamintesc că „o pace globală, justă şi durabilă în Orientul Mijlociu trebuie să fie obţinută prin negocieri directe între părţi”.

„Continuăm să urmărim îndeaproape evoluţiile situaţiei pe teren care aduc atingere viabilităţii soluţiei cu două state şi stabilităţii regiunii în ansamblul său”, au mai scris şefii celor cinci diplomaţii.

Israelul ocupă Cisiordania de la războiul israeliano-arab din 1967. Peste 475.000 de israelieni locuiesc în colonii din Cisiordania (fără Ierusalimul de Est), unde trăiesc 2,8 milioane de palestinieni.

Te-ar mai putea interesa și
Parlamentul sud-coreean a votat în unanimitate demiterea președintelui interimar Han Duck-soo
Parlamentul sud-coreean a votat în unanimitate demiterea președintelui interimar Han Duck-soo
Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri, în majoritate, pentru demiterea preşedintelui interimar Han Duck-soo, acuzându-l că a "participat activ la insurecţie" după încercarea eşuată a......
A doua companie aeriană care renunță la Brașov: FlyLili suspendă zborurile din 10 ianuarie. Motivul: număr scăzut de pasageri
A doua companie aeriană care renunță la Brașov: FlyLili suspendă zborurile din 10 ianuarie. Motivul: număr scăzut ...
Compania aeriană FlyLili a anunțat că din 10 ianuarie va suspenda temporar toate zborurile de pe aeroportul din Brașov.
Forțele ucrainiene ar fi capturat un soldat nord-coreean rănit
Forțele ucrainiene ar fi capturat un soldat nord-coreean rănit
Forțele ucrainene au capturat un soldat nord-coreean rănit care a fost trimis să sprijine războiul Rusiei, a confirmat ...
Premierul Republicii Moldova cere firmelor să mute activitatea în timpul nopții, pentru a reduce consumul de energie în orele de vârf
Premierul Republicii Moldova cere firmelor să mute activitatea în timpul nopții, pentru a reduce consumul de energie în ...
Guvernul Republicii Moldova, țară care este deja în stare de urgență energetică, și care ar putea avea probleme și ...