Statele Unite iau „măsuri puternice” pentru a-şi proteja ambasadele – Hillary Clinton

Economica.net
19 09. 2012
usa_flag_71705300

„Nu aveam nicio informaţie exploatabilă despre un atac planificat sau iminent asupra postului nostru de la Benghazi”, a declarat Clinton.

După o săptămână de violenţe antiamericane în lumea musulmană, „suntem pe cale să luăm măsuri puternice pentru a proteja personalul ambasadelor şi consulatelor din întreaga lume”, a adăugat şefa departamentului de Stat american.

Ţări din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Asia şi Europa sunt zguduite de o săptămână de un val de violenţe antiamericane, după difuzarea pe internet a unui film american antiislam realizat de un amator.

La 11 septembrie, ambasadorul SUA în Libia şi alţi trei americani au fost ucişi într-un atac armat asupra consulatului Statelor Unite de la Benghazi.