Statele Unite salută decizia UE de introducere a Hezbollah pe lista entităţilor teroriste

Secretarul de Stat american, John Kerry, a salutat luni "mesajul puternic" trimis de Uniunea Europeană prin decizia de introducere a aripii militare a Hezbollah pe lista organizaţiilor teroriste, relatează AFP.
Economica.net - mar, 23 iul. 2013, 04:57
Statele Unite salută decizia UE de introducere a Hezbollah pe lista entităţilor teroriste

„Prin măsura decisă astăzi, UE transmite un mesaj puternic mişcării Hezbollah, care nu mai poate acţiona fără a fi sancţionată. Activităţile Hezbollah vor genera consecinţe, în special în urma atacului de la Burgas şi a planurilor de atentate din Republica Cipru”, a declarat Kerry.

Atentatul antiisraelian comis în staţiunea bulgară Burgas pe 18 iulie 2012 s-a soldat cu şapte morţi.

„Introducerea Hezbollah pe lista neagră a Uniunii Europene va avea un impact direct asupra capacităţii de operare în Europa. În contextul în care Hezbollah a accentuat susţinerea pentru regimul brutal condus de Bashar al-Assad şi încearcă să îşi extindă influenţa colaborând cu organizaţii criminale şi teroriste, un număr din ce în ce mai mare de guverne recunosc Hezbollah ca fiind organizaţia teroristă şi destabilizatoare care este”, a subliniat Kerry.

Miniştrii de Externe ai statelor europene au decis luni să introducă aripa militară a Hezbollah pe lista oficială a entităţilor teroriste, dând asigurări că dialogul cu liderii politici va continua. Mişcarea şiită libaneză Hezbollah era deja considerată organizaţie teroristă de Statele Unite, Marea Britanie, Olanda şi Australia.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...