Statele Unite și Canada își închid granițele pentru persoanele care vin din Africa Australă

27 11. 2021
Aeroport SUA Covid-19

Persoanele care vin din Africa de Sud, Botswana, Zimbabwe, Namibia, Lesotho, Eswatini, Mozambic şi Malawi nu vor fi autorizate să intre pe teritoriul SUA, a declarat un înalt oficial american.

Numai cetăţenii americani şi rezidenţii permanenţi ai Statelor Unite vor fi autorizaţi să intre în ţară, a precizat el.

Această decizie, luată în urma unor măsuri similare anunţate în special de ţările europene, survine într-un moment în care preşedintele american Joe Biden tocmai a redeschis graniţele pentru persoanele din întreaga lume, la începutul lunii noiembrie, cu condiţia ca acestea să fie vaccinate împotriva Covid, măsură luată după 20 de luni de restricţii.

”Această măsură a fost introdusă în numele principiului precauţiei, ca urmare a noii variante de COVID-19 care circulă în Africa australă”, a explicat oficialul american jurnaliştilor.

Citește și: Statele UE au decis să suspende legăturile aeriene cu șapte țări din Africa, din cauza apariției unei noi tulpini de coronavirus

Canada a interzis de asemenea intrarea persoanelor care vin din şapte ţări din Africa australă, unde a fost detectată o nouă variantă de Covid, numită ”Omicron” şi clasată drept ”ingrijorătoare” de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

”Trebuie să acţionăm rapid pentru a-i proteja pe canadieni”, a explicat, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Jean-Yves Duclos, precizând că ţările în cauză sunt Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud şi Zimbabwe.

Citește și: Noua variantă Covid a ajuns în Europa. Belgia, prima ţară europeană care a depistat un caz de infectare cu această versiune