Statele Unite şi Israelul pierd dreptul de vot la UNESCO

Statele Unite şi Israelul au pierdut automat vineri dreptul lor de a vota la UNESCO, la doi ani după ce şi-au oprit contribuţia financiară ca răspuns la admiterea Palestinei în organizaţie, a declarat o sursă a acestei agenţii ONU pentru AFP.
Economica.net - sâm, 09 nov. 2013, 07:07
Statele Unite şi Israelul pierd dreptul de vot la UNESCO

‘Lista ţărilor care nu vor mai avea dreptul de vot va fi probabil anunţată mâine /sâmbătă/ în cadrul sesiunii plenare’, a precizat sub acoperirea anonimatului aceeaşi sursă a UNESCO , care are sediul la Paris.

‘Pe lista ţărilor care vor pierde dreptul de vot vor fi Statele Unite şi Israelul. Niciuna nu a prezentat documentaţia necesară în această dimineaţă pentru a evita pierderea dreptului de vot’, a adăugat ea, referindu-se la lipsa angajamentului Statelor Unite şi Israelului de a relua contribuţiile lor financiare.

Aceste două ţări au încetat să plătească după admiterea Palestinei la 31 octombrie 2011 ca al 195-lea membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

Statele Unite au declarat vineri că ‘regretă’ pierderea dreptului de vot la UNESCO, reafirmând dorinţa lor de a rămâne ‘implicate în UNESCO’, într-un comunicat al Departamentului de Stat.

‘Administraţia /SUA/ continuă eforturile pentru a restabili contribuţia sa la UNESCO’, a declarat în faţa Conferinţei Generale la Paris ambasadorul american la agenţia ONU David Killion.

Washingtonul ‘va continua să apere idealurile fondatoare ale acestei organizaţii, care implică rezistenţa la atacurile unilaterale împotriva Israelului’, a adăugat el.

La rândul său, Israelul a relativizat pierderea dreptului de vot.

‘Nu este o surpriză: aceasta este o procedură automată, nu o pedeapsă’, a declarat un responsabil israelian, sub acoperirea anonimatului.

Retragerea Statelor Unite a provocat o mare criză financiară în cadrul organizaţiei, al cărei buget a fost amputat cu 22%, trecând de la 653 la 507 milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A început pre-recepția primului lot care va fi dat în trafic anul acesta
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A început pre-recepția primului lot care va fi dat în trafic anul acesta
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a început pre-recepția tronsonului Băiculești - Curtea de Argeș din secțiunea 5 Pitești - Curtea de Argeș a A1 Sibiu -......
Inspectorii DGAF au descoperit un prejudiciu de 4 milioane de lei la colectarea fierului vechi
Inspectorii DGAF au descoperit un prejudiciu de 4 milioane de lei la colectarea fierului vechi
Inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au descoperit o firmă de colectare a fierului ...
Un miliard de euro pentru hidrogen din surse regenerabile. Comisia Europeană a ales 15 proiecte de producţie în cinci ţări
Un miliard de euro pentru hidrogen din surse regenerabile. Comisia Europeană a ales 15 proiecte de producţie în cinci ...
Comisia Europeană a anunţat marţi selectarea a 15 proiecte de producţie de hidrogen din surse regenerabile pentru finanţare ...
Iulius și Atterbury iau cel mare credit imobiliar pentru un singur proiect. Construiesc cel mai mare mall din România
Iulius și Atterbury iau cel mare credit imobiliar pentru un singur proiect. Construiesc cel mai mare mall din România
Iulius și Atterbury Europe au atras cel mai mare credit acordat unei dezvoltări imobiliare din România, de 400 milioane ...