Statele Unite şi Marea Britanie cer Moscovei prelungirea acordului privind exportul de cereale din Ucraina

Statele Unite şi Marea Britanie au cerut în comun, marţi, prelungirea acordului privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, denunţând faptul că Rusia continuă să folosească alimentele ca armă, transmite AFP.
AGERPRES - mie, 10 mai 2023, 08:34
Statele Unite şi Marea Britanie cer Moscovei prelungirea acordului privind exportul de cereale din Ucraina

„În ultimele zile, Rusia a blocat din nou intrarea navelor în porturile ucrainene pentru a prelua cereale, un act cinic care are ca rezultat direct reducerea cantităţii de alimente pe pieţele mondiale şi, de facto, le împiedică „să ajungă la cei care au nevoie în Africa, Orientul Mijlociu şi în întreaga lume”, a declarat secretarul de stat american Antony Blinken la o conferinţă de presă.”Lumea nu ar trebui să reamintească Rusiei la fiecare două sau trei săptămâni să nu folosească foamea oamenilor ca armă în războiul său împotriva Ucrainei”, a adăugat şeful diplomaţiei americane.

„Este complet imoral pentru Rusia să folosească foamea celor mai săraci oameni din lume ca pârghie în acest conflict”, a adăugat omologul său britanic James Cleverly, aflat în vizită la Washington.

Acordul semnat pe 22 iulie pe o perioadă de 120 de zile de ONU, Ucraina, Rusia şi Turcia a contribuit la atenuarea crizei alimentare globale cauzate de război şi a fost reînnoit pentru o perioadă de patru luni. El expiră pe 18 mai, iar Rusia nu a aprobat o a treia reînnoire.

Rusia acuză, în special, neaplicarea unui al doilea acord cu Ucraina care să permită propriile exporturi de cereale şi îngrăşăminte. Moscova se plânge că nu poate să îşi vândă producţia şi îngrăşămintele din cauza sancţiunilor occidentale care afectează în special sectoarele financiar şi pe cel logistic. Washingtonul respinge acest argument şi asigură că acest aspect nu este vizat de sancţiunile americane.

Ucraina este unul dintre cei mai mari producători de cereale din lume, aminteşte France Presse.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni europene
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni ...
Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că a răspuns noului pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene extinzând semnificativ lista oficialilor UE şi ai statelor membre care au......
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat documentele de finanţare pentru ...
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...