Statele Unite şi Taiwan au încheiat negocierile comerciale în vederea semnării unui acord

Washingtonul a anunţat joi că a încheiat negocierile comerciale cu Taipeiul pentru a consolida legăturile dintre cele două economii, ultimul pas înainte de semnarea unui acord comercial, la mai puţin de un an de la lansarea acestei iniţiative puternic criticată de China, informează AFP.
AGERPRES - vin, 19 mai 2023, 09:08
Statele Unite şi Taiwan au încheiat negocierile comerciale în vederea semnării unui acord

„Această realizare reprezintă un pas important în consolidarea relaţiei economice dintre Statele Unite şi Taiwan”, a declarat reprezentantul comercial al SUA (USTR), Katherine Tai, citată într-un comunicat.

Referindu-se la aceste progrese privind „priorităţile comerciale reciproce”, Katherine Tai a declarat că este aşteptată „cu nerăbdare continuarea acestor negocieri şi finalizarea unui acord comercial robust, la nivel înalt, care să abordeze provocările economice presante ale secolului XXI”, scrie Agerpres.

Statele Unite şi Taiwan au lansat discuţii comerciale bilaterale în iunie 2022, sfidând Beijingul, care consideră insula una dintre provinciile sale şi refuză să îi permită să intre în relaţii oficiali cu alte ţări. Ministrul taiwanez responsabil de negocierile comerciale, John Deng, a vorbit în acel moment de „un progres istoric”. De atunci, situaţia a devenit şi mai tensionată, iar Beijingul a organizat manevre militare de amploare în apropierea insulei.

Acordul comercial, care se aşteaptă să fie semnat oficial în săptămânile următoare, va „aprofunda parteneriatul comercial şi va îmbunătăţi fluxurile comerciale dintre Statele Unite şi Taiwan pentru a promova inovarea şi creşterea economică incluzivă pentru lucrători şi companii”, potrivit USTR.

Acordul va facilita creşterea exportului de produse americane în Taiwan,”creând în acelaşi timp proceduri de reglementare mai transparente şi simplificate, ce pot facilita investiţiile şi oportunităţile economice pe ambele pieţe, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii”, detaliază comunicatul de presă.

Statele Unite şi Taiwan au din 1994 un cadru de reglementare ce permite activităţi de comerţ şi investiţii.

Taipei a aderat, de asemenea, la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) în 2002, ceea ce a contribuit la creşterea comerţului bilateral.

Statele Unite sunt cel mai important partener şi furnizor de arme al Taiwanului. China priveşte cu nemulţumire apropierea din ultimii ani dintre autorităţile taiwaneze şi cele americane care, în pofida absenţei unor relaţii oficiale, oferă insulei un sprijin militar substanţial.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...