Statele Unite sunt dispuse să acorde despăgubiri financiare rudelor afganilor uciși din greșeală într-un atac cu dronă

Statele Unite au propus să despăgubească financiar familiile civililor afgani ucişi "din greșeală" într-un atac american cu dronă la sfârşitul lunii august la Kabul, a anunţat Pentagonul, potrivit unui comunicat citat sâmbătă de AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 16 oct. 2021, 11:19
Statele Unite sunt dispuse să acorde despăgubiri financiare rudelor afganilor uciși din greșeală într-un atac cu dronă

Într-o reuniune virtuală între Steven Kwon, preşedintele unei organizaţii neguvernamentale la care era angajată una din victime, Ezmarai Ahmadi, şi Colin Kahl, subsecretar al Pentagonului pentru politici de apărare, acesta din urmă a propus „compensaţii financiare” pentru familiile afectate, a indicat purtătorul de cuvânt John Kirby, fără a preciza despre ce sumă ar fi vorba

Responsabilul american a mai oferit să fie ajutaţi „membrii familiei lui Ahmadi care ar dori să se instaleze în Statele Unite”.

El a subliniat că „atacul a fost o eroare tragică, iar Ezmarai Ahmadi şi ceilalţi care au fost ucişi au fost victime nevinovate, care nu aveau nimic să-şi reproşeze şi nu erau afiliate la SI-K sau unor ameninţări pentru forţele americane”.

La 29 august, armata americană a distrus un autovehicul Toyota Corolla alb, afirmând că acesta era „încărcat cu explozivi”, şi dând asigurări că a dejucat astfel o tentativă de atentat a aripii locale a Statului Islamic, SI-K, la câteva zile după un atentat al acestei grupări, în care fuseseră ucişi 13 militari americani şi în jur de 100 de afgani în apropierea aeroportului din Kabul.

A doua zi, familia şoferului vehiculului, Ezmarai Ahmadi, relata că acesta era angajatul unui ONG şi că fuseseră ucise zece persoane, printre care până la şapte copii.

O anchetă a cotidianului New York Times, bazată pe imagini ale unor camere de supraveghere şi pe discuţii, a contestat de asemenea versiunea armatei.

La 17 septembrie, armata americană a recunoscut o „eroare tragică”. Potrivit unei anchete, presupuşii explozivi erau doar canistre de apă, iar şoferul, un tată de familie, nu avea nicio legătură cu jihadiştii.

Citește și: https://www.economica.net/new-york-times-sustine-ca-ultimul-atac-sua-cu-drona-din-afganistan-a-lovit-in-locul-masinii-unui-terorist-masina-unui-ong-ist-care-transporta-apa_531193.html

Şeful Pentagonului, Lloyd Austin, a prezentat „sincere condoleanţe” şi „scuzele sale”, însă apropiaţii civililor afgani ucişi au considerat atunci insuficiente scuzele Washingtonului.

Mai mult de 71.000 de civili afgani şi pakistanezi au fost ucişi în războiul din Afganistan din ultimele două decenii, menţionează AFP.

Citește și: https://www.economica.net/armata-sua-a-efectuat-cu-succes-un-atac-cu-o-drona-impotriva-unui-lider-isis-k_528716.html

 

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: Bugetul trebuie aprobat până pe 27 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a posturilor nejustificate
Ciolacu: Bugetul trebuie aprobat până pe 27 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a posturilor ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că Guvernul trebuie să adopte bugetul pe anul în curs până cel târziu pe 27 ianuarie şi le-a solicitat miniştrilor să-şi facă "toate calculele,......
Bosch mizează pe vânzări de software și servicii de peste șase miliarde de euro până în 2030
Bosch mizează pe vânzări de software și servicii de peste șase miliarde de euro până în 2030
La ediția din 2025 a Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas, grupul Bosch și-a prezentat cele mai noi produse care ...
România a ajuns la un deficit comercial de 30 de miliarde de euro în primele 11 luni ale anului trecut
România a ajuns la un deficit comercial de 30 de miliarde de euro în primele 11 luni ale anului trecut
În luna noiembrie 2024, exporturile au însumat 8.389,4 milioane euro, iar importurile au însumat 11.227,1 milioane euro, ...
Comisia Europeană a rambursat oficial României suma de 1,12 miliarde euro, rambursări provenite din Fondul European de Garantare Agricolă
Comisia Europeană a rambursat oficial României suma de 1,12 miliarde euro, rambursări provenite din Fondul European de ...
Comisia Europeană a rambursat oficial României suma de 1,12 miliarde euro, respectiv rambursări provenite din Fondul European ...