Statele Unite trimit 3.000 de soldați la Kabul pentru evacuarea corpului său diplomatic din Afganistan

14 08. 2021
Soldati americani trimisi in Afganistan

Circa 3000 de soldaţi americani, puşcaşi marini şi infanterişti, vor ajunge la Kabul până duminică seara, a menţionat sub acoperirea anonimatului un oficial american.

De asemenea, un contingent de infanterie va fi transferat în Kuweit de la Fort Bragg, din statul american North Carolina, pentru a putea interveni la Kabul ca forţă de reacţie rapidă pentru securitate, în cazul în care va fi necesar, a precizat Pentagonul.

Există temeri că talibanii ar putea încerca să atace Kabulul peste câteva zile, potrivit unui oficial american din sfera apărării.

„Kabulul nu este într-o situaţie de ameninţare iminentă în momentul de faţă, dar, evident, dacă vedem ce fac talibanii, observăm că încearcă să izoleze capitala”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Unele ambasade au început să ardă materiale „sensibile” înainte de evacuare, au afirmat diplomaţi. Ambasada SUA din Kabul şi-a informat personalul că are la dispoziţie un incinerator pentru a distruge materiale ca documente şi dispozitive electronice, pentru a „reduce volumul de material sensibil de pe proprietate”, conform unei note la care Reuters a avut acces.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat pe de altă parte că situaţia din Afganistan „scapă de sub control” şi a îndemnat toate părţile să facă mai mult pentru a-i proteja pe civili. „Este momentul să se evite un război civil prelungit sau izolarea Afganistanului”, a subliniat el în faţa presei la New York.

Guterres s-a declarat totodată „îngrozit” vineri de informaţiile privind încălcarea drepturilor afganilor de către talibani, care „impun restricţii severe drepturilor omului în zonele pe care le controlează”.

Circa 241.000 de oameni au fugit deja din calea avansului rebelilor, a precizat secretarul general al ONU, care a calificat situaţia din Afganistan drept o „tragedie inimaginabilă”.

La Kabul, mulţi afgani fac provizii de orez şi alte alimente, precum şi de articole de prim ajutor, iar cererile de viză la ambasade sunt de ordinul zecilor de mii, au spus localnici şi oficiali.

Dintre marile oraşe din Afganistan, guvernul mai deţine controlul, pe lângă Kabul, în Mazar-i-Sharif, în nord, şi în Jalalabad, în apropiere de graniţa cu Pakistanul.