Statele Unite vând 15 milioane de barili de petrol din rezerve, pentru a scădea preţurile
La o întâlnire cu jurnaliştii, reprezentanţii Casei Albe au informat că Departamentul de Energie va vinde cantitatea de 15 milioane de barili (ultima parte dintr-un total de 180 milioane barili pe care preşedintele SUA, Joe Biden, l-a aprobat în martie) pentru livrare în luna decembrie, scrie Agerpres.
În plus, Biden a cerut Departamentului Energiei să fie pregătit pentru a vinde mai mulţi barili din fondul de rezervă pe parcursul iernii, dacă va fi necesar pentru a combate creşterea preţurilor.
În prezent, rezervele strategice de petrol ale SUA conţin aproximativ 400 milioane de barili de petrol.
În plus, Guvernul a anunţat intenţia este de a recumpăra această cantitate de petrol în momentul în care preţurile se vor situa între 67 şi 72 de dolari/baril şi va cere companiilor petroliere să scadă preţul pe care îl cer consumatorilor.
Deşi aceste măsuri fuseseră deja anunţate din martie, Biden însuşi va fi cel care le face oficiale miercuri, împreună cu mai multe decizii pentru scăderea preţului benzinei în ţară.
„Va fi un anunţ miercuri în politica preşedintelui despre care va fi următorul pas înainte şi ce va face el pentru a aduce o anumită uşurare poporului american”, a spus la conferinţa de presă zilnică purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre.
Preţurile benzinei în Statele Unite au crescut săptămâna trecută după ce alianţa OPEC+, condusă de Arabia Saudită şi Rusia, a decis reducerea producţiei cu circa două milioane barili pe zi (mbz), ceea ce reprezintă cea mai mare reducere a ofertei de petrol începând din mai 2020.
Media preţurilor benzinei în SUA este în prezent de circa 3,87 dolari galonul (3,78 litri), un nivel ridicat, dar sub creşterea record de 5,02 dolari galonul din iunie, conform Asociaţiei Automobilistice americane.