Statele Unite vor acorda ajutoare de 13 miliarde de dolari pentru Puerto Rico

Economica.net
19 09. 2020
trump_768594857_02408800

„Astăzi administraţia mea acordă cel mai mare ajutor de urgenţă din istorie pentru a reconstrui reţeaua electrică şi sistemul educaţional din Puerto Rico”, a anunţat Trump în timpul unei conferinţe de presă.

„Acordăm 13 miliarde de dolari pentru repararea şi înlocuirea permanentă a mii de mile de linii de transmisie şi redistribuire, ceea ce ar fi fi trebuit făcut cu mulţi ani în urmă”.

Criticii preşedintelui s-au întrebat de ce ajutoarele de urgenţă nu au fost acordate mai devreme şi l-au acuzat pe Donald Trump că acesta are scopuri electorale.

Trump s-a opus anterior acordării de asistenţă pentru situaţii de dezastru pentru Puerto Rico, susţinând că teritoriul american a primit prea mulţi bani din partea Congresului, în comparaţie cu state precum Florida şi Texas.

În această perioadă premergătoare alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie, republicanul Donald Trump şi candidatul democrat la funcţia de preşedinte, fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden, încearcă să obţine voturile alegătorilor din Florida, unde locuiesc foarte mulţi portoricani.

Preşedintele Trump a declarat reporterilor că a fost nevoie de timp pentru aprobarea acordării asistenţei din cauza lipsei de voinţă politică din Washington. De asemenea, el a promis că va reînvia industria farmaceutică din Puerto Rico.”Construim o mare zonă de producţie farmaceutică medicală”, a spus Trump.