Statele Unite vor finanța cu 1,2 mld. dolari dezvoltarea unui vaccin împotriva Covid-19 de compania AstraZeneca

Statele Unite vor finanţa cu până la 1,2 miliarde de dolari dezvoltarea de către compania AstraZeneca a unui posibil vaccin împotriva COVID-19 şi au anunţat că vor comanda 300 de milioane de doze dacă acest tratament se va dovedi eficient, în contextul în care administraţia de la Washington caută soluţii pentru a învinge pandemia de coronavirus, informează Reuters.
Economica.net - joi, 21 mai 2020, 10:47
Statele Unite vor finanța cu 1,2 mld. dolari dezvoltarea unui vaccin împotriva Covid-19 de compania AstraZeneca

Angajamentul pune astfel bazele unui studiu clinic ce ar putea fi organizat în Statele Unite în vara acestui an pe un eşantion de 30.000 de voluntari şi consolidează eforturile depuse de producătorul farmaceutic britanico-suedez în vederea dezvoltării unui vaccin împotriva acestei boli – unul dintre cele peste 100 care sunt concepute şi testate în această perioadă în mai multe ţări ale lumii.

Alex Azar, secretarul american pentru Sănătate şi Servicii Umane, speră că primele doze cu acest vaccin, dezvoltat în colaborare cu Universitatea Oxford din Marea Britanie, ar putea deveni disponibile până în luna octombrie, iar întreaga comandă ar putea fi livrată la începutul anului 2021.

Totuşi, reprezentanţii AstraZeneca au spus că vaccinul ar putea să se dovedească ineficient şi că aşteaptă deocamdată rezultatele unui studiu în fază incipientă realizat în sudul Angliei, înainte de a demara etapele finale de testare.

Până acum, nu există niciun tratament sau vaccin aprobat pentru COVID-19 dintre cele care sunt testate de giganţii farmaceutici de pe plan mondial, iar experţii prezic că dezvoltarea unui vaccin sigur şi eficient ar putea necesita între 12 şi 18 luni.

În virtutea unui acord încheiat cu guvernul american, un departament al acestuia – Autoritatea pentru dezvoltare şi cercetare avansată în biomedicină (BARDA) – va plăti până la 1,2 miliarde de dolari pentru a sprijini studiile clinice în stadii avansate şi alte activităţi de dezvoltare, inclusiv producţia la scară industrială, pentru a accelera obţinerea acestui vaccin potenţial.

AstraZeneca a încheiat deja un acord pentru a furniza 100 de milioane de doze de vaccin către Guvernul Marii Britanii, iar reprezentanţii acestei companii şi-au exprimat speranţa că livrările ar putea să înceapă în luna septembrie.

Compania britanico-suedeză notează într-un comunicat că îşi doreşte să producă 1 miliard de doze cu potenţialul vaccin în acest an şi în 2021, dacă testele vor avea succes. Testele vor include şi un studiu pediatric iar AstraZeneca a anunţat că discută şi cu alte organizaţii internaţionale, inclusiv cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pentru a asigura o furnizare şi distribuire echitabilă a potenţialului vaccin în lumea întreagă.

Alţi producători farmaceutici, inclusiv Pfizer Inc., Johnson & Johnson şi Sanofi se află în diverse stadii de dezvoltare a unor vaccinuri proprii.

Inovio Pharmaceuticals, o companie cu sediul în Statele Unite, a anunţat miercuri că vaccinul său experimental a produs anticorpi protectori şi a declanşat reacţii de apărare ale sistemului imunitar în cadrul unor teste realizate pe şoareci şi porcuşori de Guineea.

O altă companie americană, Moderna, a publicat în această săptămână o serie de date încurajatoare pentru vaccinul său potenţial, despre care a spus că a produs anticorpi protectori într-un mic grup de voluntari sănătoşi. 

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor sunt pozitive, a declarat marţi ministrul elen al Turismului, Olga......
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Agenţia de rating Fitch a revizuit perspectiva ratingului acordat Romgaz de la stabilă la negativă şi a confirmat rating-ul ...