Statele Unite vor să extindă gama de servicii de internet oferite iranienilor, în ciuda sancțiunilor impuse puterii de la Teheran
Trezoreria a comunicat că urmăreşte să crească sprijinul pentru libertatea de comunicare online în Iran prin actualizarea licenţelor, după ce Guvernul iranian a întrerupt miercuri accesul la internet pentru majoritatea cetăţenilor.
În Iran au loc proteste după moartea unei femei în vârstă de 22 de ani în arestul poliţiei de moravuri. Ea fusese reţinută pentru ţinuta considerată de autorităţi necorespunzătoare cu normele Republicii Islamice, care impun femeilor portul voalului astfel încât să le acopere în întregime părul. Mahsa Amini, tânăra de origine kurdă, a intrat în comă după ce a fost arestată. Autorităţile au promis că vor ancheta cauza morţii.
Intervenţiile forţelor de ordine la demonstraţii au provocat deja mai multe victime.
Wally Adeyemo, adjunct al secretarului Trezoreriei, a declarat că „în timp ce iranienii curajoşi ies în stradă pentru a protesta (…) Statele Unite îşi dublează sprijinul pentru fluxul liber de informaţii către poporul iranian”.
„Prin aceste schimbări, ajutăm poporul iranian să fie mai bine pregătit pentru a se opune eforturilor guvernului de a-i supraveghea şi cenzura”, a arătat oficialul american.
El a adăugat că Washingtonul va emite noi instrucţiuni în săptămânile următoare. Statele Unite au aplicat de mai multă vreme excepţii pentru internet la sancţiunile împotriva Iranului, însă măsurile anunţate vineri urmăresc chiar modernizarea serviciului respectiv, inclusiv în ceea ce priveşte platformele media sociale şi videoconferinţele.
După mai multe zile de proteste la Teheran şi în alte oraşe iraniene, revolta populară nu pare să se stingă. Manifestanţii au dat foc joi unor secţii şi vehicule de poliţie, iar conform unor relatări au atacat forţele de securitate.
Grupul de monitorizare a internetului NetBlocks a afirmat joi că în Iran au avut loc noi perturbări ale conexiunilor mobile la internet, iar accesul la media sociale este restricţionat sever. Organizaţia semnalase luni întreruperea „aproape completă” a accesului la internet în capitala Kurdistanului iranian, în contextul protestelor.