Statele Unite vor susține la summitul pentru climă COP28 folosirea energiei nucleare
Delegaţia americană la COP28 va fi condusă de John Kerry (foto), înaltul reprezentant al SUA pentru climă, care va prezenta acolo prima strategie globală pentru comercializarea acestei energii aflate încă în stadiu experimental, dar în care Washingtonul vede unul din pilonii luptei împotriva schimbărilor climatice.
Cercetătorii studiază de decenii posibilitatea obţinerii energiei prin fuziune nucleară, un proces invers celui de fisiune folosit în centralele atomoelectrice convenţionale. Dacă va putea fi implementată cu succes, fuziunea nucleară ar putea avea un avantaj important asupra fisiunii bazate pe divizarea atomilor, întrucât nu produce deşeuri radioactive şi în plus ar putea fi o sursă de electricitate ieftină şi fără emisii de carbon.
Într-o vizită recentă la Commonwealth Fusion Systems (CFS), o companie americană creată în Massachusetts în anul 2018 pentru a construi o mică centrală atomoelectrică cu tehnologia fuziunii, Kerry a spus clar care va fi principalul său mesaj la summitul COP28. „Energia rezultată din fuziune nu mai este doar un experiment ştiinţific”, ci o realitate care poate fi „o soluţie climatică” emergentă, a susţinut el.
Planul său, care ar urma să fie prezentat la summit pe 5 decembrie, va urmări crearea unei alianţe între ţări pentru realizarea unei prime strategii internaţionale menite să accelereze comercializarea fuziunii nucleare.
Companiile implicate în acest proces pe plan internaţional au obţinut finanţări totale de circa 6,2 miliarde de dolari, în principal din surse private, din care 1,4 miliarde reprezintă finanţările pentru anul 2023.
Însă cercetătorii consideră că tehnologia fuziunii va fi prea costisitoare şi dezvoltarea ei va dura mult timp înainte de a fi utilă în combaterea schimbărilor climatice.
Cu toate acestea, pe pagina web creată pentru summitul COP28, Washingtonul menţionează că-şi va afirma cu această ocazie angajamentul de a „colabora cu partenerii globali pentru sporirea ambiţiei climatice şi garantarea unor rezultate solide” în vederea atingerii ţintei de neutralitate a emisiilor de carbon până în anul 2050. De asemenea, pentru a preveni „efectele cele mai rele ale crizei climatice, statele trebuie să-şi implementeze rapid angajamentele existente şi să-şi asume angajamente suplimentare necesare”, indică SUA în acelaşi text.
Prin urmare, Washingtonul precizează că unul din obiectivele sale la summitul COP28 va fi să ralieze cât mai multe ţări posibil în jurul unui acord global asupra decarbonizării, acord impulsionat de SUA şi UE, în vederea triplării producţiei de energie regenerabilă până în anul 2030.
Sursa foto: Flickr