Statele Uniunii Europene au cerut Comisiei să întreprindă o intervenție temporară de urgență pe piața electricității, pentru a tempera creșterea prețurilor
Conform concluziilor Consiliului Extraordinar pentru Energie, la care a avut acces EFE, miniştrii Energiei din cele 27 de state membre propun Executivului comunitar să pregătească „o intervenţie temporară şi de urgenţă, inclusiv un plafon pentru preţul gazelor”, printre alte măsuri.
Miniştrii au stabilit, de asemenea, să analizeze „posibilele opţiuni pentru a introduce o limită de preţ (de achiziţie) pentru importurile de gaze din anumite jurisdicţii”, mai arată textul, fără a se referi direct la Rusia, şi subliniază că încă „mai e de lucru pentru posibila introducere a acestei măsuri”.
„O serie de ţări ne-au cerut să analizăm posibile limite de preţ pentru restul gazului pe care îl importă UE. Bun, dacă obiectivul politicilor noastre este de a contracara manipulările ruse la furnizarea de gaze în Europa, are sens să se centreze pe gazul rusesc. Dar, în acest moment, totul e pe masă. Un preţ general la gaze, inclusiv la gazele naturale lichefiate, poate presupune un risc de furnizare”, a semnalat comisarul pentru energie, Kadri Simson.
Cele 27 de state membre, în schimb, au însărcinat Executivul comunitar, condus de Ursula von der Leyen, să propună măsuri pentru „limitarea veniturilor producătorilor de electricitate cu costuri reduse de producţie”, precum cei din sectorul regenerabilelor, al energiei hidro şi nucleare, conform ideii vehiculate de Bruxelles în urmă cu două zile.
Pe de altă parte, cer ca Bruxelles-ul să prezinte săptămâna viitoare o propunere legislativă care să stimuleze „o reducere coordonată a cererii de electricitate în UE, pentru a atenua presiunea pe generarea de energie electrică” şi să nu excludă o ajustare a sistemului de comercializare a emisiilor de CO2, dar respectând angajamentele climatice.
Nu în ultimul rând, miniştrii Energiei din statele membre au însărcinat Bruxelles-ul să conceapă „instrumente de lichiditate de urgenţă”, pentru a garanta că în contextul actual „de ridicată volatilitate” pe pieţele futures companiile vor avea fonduri suficiente.
„Am decis asupra necesităţii unei soluţii urgente şi robuste. Nu a fost o discuţie uşoară şi nici nu va fi ultima, dar am reuşit să găsim o direcţie clară pentru măsurile care trebuie luate”, a spus, într-o conferinţă de presă, Jozef Sikela, ministrul Energiei din Cehia, ţară care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE.
Ministrul ceh nu a exclus convocarea altui consiliu extraordinar al Energiei la finele lunii septembrie pentru a avansa în răspunsul la criză.