Statele Uniunii Europene au prelungit sancțiunile impuse Rusiei pentru atacarea Ucrainei

Ungaria s-a abţinut miercuri de la blocarea prelungirii sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei, după ce a pus sub semnul întrebării necesitatea reînnoirii lor săptămâna trecută, notează DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 14 sept. 2022, 19:44
Statele Uniunii Europene au prelungit sancțiunile impuse Rusiei pentru atacarea Ucrainei

Procedura oficială de reînnoire a sancţiunilor pentru încă şase luni a fost finalizată la timp, a declarat un purtător de cuvânt al Preşedinţiei cehe a Consiliului UE.

Prelungirea este oficială odată ce decizia este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Sancţiunile sunt considerate o măsură temporară şi trebuie reînnoite periodic.

Dacă Ungaria ar fi blocat prelungirea, sancţiunile ar fi expirat săptămâna aceasta.

Sancţiunile au fost impuse din cauza invaziei în curs a Ucrainei de către Rusia. Ele includ măsuri punitive împotriva a peste 1.200 de indivizi pentru sprijinul acordat preşedintelui rus Vladimir Putin şi politicilor sale.

Persoanele afectate au bunurile îngheţate şi interdicţie de a călători în UE.

Potrivit unor diplomaţi europeni, Ungaria îi dorea pe oligarhii ruşi Alişer Usmanov, Piotr Aven şi Viktor Raşnikov scoşi de pe lista persoanelor sancţionate.

Premierul ungar Viktor Orban a blocat în mod repetat sancţiunile sau a insistat asupra unor modificări, de când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...