Statele Uniunii Europene vor impune restricții mai severe la frontiere pentru limitarea extinderii pandemiei Covid-19

Cele 27 de guverne din Uniunea Europeană au convenit luni să înăsprească restricţiile la frontiere pentru călătorii care intră în spaţiul blocului comunitar, între care prezentarea unei dovezi privind testul negativ pentru Covid-19 care să fi fost efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de plecare, potrivit DPA, relatează Agerpres.
Economica.net - lun, 01 feb. 2021, 17:37
Statele Uniunii Europene vor impune restricții mai severe la frontiere pentru limitarea extinderii pandemiei Covid-19

Această cerinţă se va aplica şi călătorilor care vin în UE în cadrul unor deplasări considerate esenţiale, cum ar fi urgenţe de familie sau urgenţe profesionale.

Călătoriile neesenţiale sunt deja în marte parte interzise, cu excepţii în cazul cetăţenilor UE sau al membrilor familiilor acestora.

În cazul în care testele pentru COVID înainte de plecare nu sunt posibile, călătorilor ar trebui să li se permită să efectueze astfel de teste la intrarea în blocul comunitar, conform recomandării.

Această recomandare, care mai trebuie adoptată în scris, nu are caracter obligatoriu. Revine statelor membre să elaboreze propriile reglementări.

Până în prezent, numeroase ţări cer deja teste pentru COVID-19 înainte de plecare, între care Olanda şi Franţa.

Pentru regiunile unde au fost depistate noi variante de coronavirus, statele membre ar urma să impună carantină obligatorie şi teste suplimentare la sosire, conform recomandărilor.

În ultimele luni, UE a căutat să-şi coordoneze abordarea cu privire la restricţiile de călătorie, dar nu întotdeauna cu succes, notează DPA.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea poverii financiare. Președintele SUA a spus că armele le vor plăti europenii
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea ...
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a făcut apel marţi la SUA "să împartă povara" noului plan de înarmare a Ucrainei, anunţat luni de către preşedintele american Donald Trump, a cărui......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor ...
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Premierul ucrainean Denis Şmîgal şi-a prezentat marţi demisia în Parlamentul ţării (Rada Supremă), la o zi după ...
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte boli care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem”
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte ...
Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor ...